Horia Colibasanu a reusit sa urce marti dimineata pe varful Everest fara a apela la tuburi de oxigen si fara ajutorul serpasilor, informeaza pagina de Facebook a alpinistului.
In aceasta dimineata, la ora Romaniei 6.20, a urcat pe Everest, cel mai inalt munte din lume, dupa un drum lung de 12 ore.
"A fost oribil de greu si foarte, foarte frig", a spus alpinistul.
Horia a urcat fara oxigen si fara ajutorul unei echipe de serpasi, aceasta fiind cea mai performanta expeditie romaneasca, potrivit sursei citate.
"Sunt bine, fac pozele de pe varf si cobor. De partea cealalta a varfului se vad expeditiile care urca pe ruta sudica", a transmis Horia imediat cum a ajuns pe varf.
Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima lui tabara fiind la 8300 m.
A urcat in paralel cu serpasii care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre varf a avut doua motive: sa evite imbulzeala ca sa isi reduca timpul de expunere la mare inaltime, sa isi dea timp in caz de vreme nefavorabila sa incerce ascensiunea de mai multe ori.
Urmeaza ca Horia sa coboare la o altitudine sub 8000 de metri pentru a se odihni, aceasta etapa a expeditiei fiind importanta si riscanta avand in vedere ca este foarte obosit, potrivit horiacolibasanu.com.
Everest este al 8-lea varf de peste 8000m din palmaresul lui Colibasanu si reprezinta o premiera pentru Romania avand in vedere ascensiunea prin practicarea alpinismului pur, se mai scrie pe pagina lui de Facebook.
Ceilalti munti pe care urcase pana acum Colibasanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro