Ianis Hagi: Am realizat o chestie pe care multe generaţii nu au putut

Mijlocaşul Ianis Hagi consideră că echipa naţională de tineret a făcut istorie, marţi, prin calificarea la turneul final al Campionatului European de anul viitor, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Suntem fericiţi că am făcut o ţară întreagă mândră şi că le dăm speranţe din nou. Am răguşit de la cât am strigat şi la cât am urlat pe teren şi după ce s-a terminat meciul. Suntem fericiţi. Nu copiez pe nimeni (n.r. - referitor la tatăl său şi la executarea loviturilor libere), încerc să-mi creez execuţiile mele, să-mi fac jocul meu, ştiu ce fel de jucător sunt, ce calităţi am, ce defecte am, la ce trebuie să mai muncesc şi încerc să-mi ajut echipa. Ştiu ce trebuie să facă un număr zece şi intru mereu pe teren cu aceleaşi gânduri. Mergem la Euro să ne batem de la egal la egal cu fiecare, avem şanse să ne batem şi să scoatem cât mai multe puncte şi să ne calificăm, de ce nu? Am realizat o chestie pe care multe generaţii nu au putut şi mergem să ne batem de la egal la egal, pentru că nu avem frică. Ştim că suntem buni, ştim că avem telent, dar să rămânem modeşti şi să mergem acolo şi să o luăm meci meci, pentru că vom face o treabă bună şi acolo. Este destul de devreme să se vorbească de noi ca de o generaţie de aur, dar am scris istorie în seara asta, până la urmă. O să rămânem însă modeşti şi nu o să ne gândim la lucruri măreţe, deoarece deocamdată am reuşit doar o calificare. Următorul pas este să jucăm bine la Euro şi apoi, de ce nu, să ajungem la performanţele pe care le-au reuşit ei. Cred că golul pe care l-am marcat cu Bosnia a fost mai frumos", a declarat Hagi jr.

Italia, în calitate de ţară gazdă, şi câştigătoarele celor nouă grupe preliminare, Croaţia, Spania, Danemarca, Anglia, Germania, Belgia, Serbia, România şi Franţa, vor participa, anul viitor, la turneul final al Campionatului European de tineret.

Cele mai bune patru din cele nouă ocupante ale locurilor secunde, Grecia, Portugalia, Polonia şi Austria, vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la CE.

Turneul final al celei de-a XXII-a ediţii a Campionatului European de tineret va avea loc în Italia şi San Marino, între 16 şi 30 iunie 2019, cu participarea a 12 echipe, ce vor fi împărţite în trei grupe. Câştigătoarele fiecărei grupe şi formaţia de pe locul al doilea cu cele mai bune rezultate se califică în semifinale.

Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc la 23 noiembrie, la Bologna.

Echipa naţională de tineret a României a învins, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 4-0 (3-0), reprezentativa Liechtensteinului, în Grupa a VIII-a a preliminariilor, calificându-se după mai bine de 20 de ani la turneul final al Campionatului European "under 21", ediţia din 2019 urmând a avea loc în Italia şi San Marino. România a mai participat o dată la CE "under 21", în 1998, când a organizat turneul final şi a ocupat locul 8, ultimul.

George Puşcaş, în minutele 14 şi 39, de fiecare dată cu lovituri de cap, Ianis Hagi, în minutul 25, din lovitură liberă, şi Adrian Petre, în minutul 78, cu un şut din apropierea careului mic, au înscris golurile.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 