Iga Swiatek, Paula Badosa și Garbine Muguruza s-au calificat la Turneul Campioanelor - Cine se luptă pentru ultimul loc disponibil

Poloneza Iga Swiatek și ibericele Paula Badosa şi Garbine Muguruza s-au calificat la Turneul Campioanelor, competiție care va avea loc în oraşul mexican Guadalajara între 10 şi 17 noiembrie, a anunţat WTA, citată de Reuters.

Iga SwiatekFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Iga Swiatek şi Paula Badosa vor fi la prima participare la Turneul Campioanelor, care le reuneşte în fiecare an pe cele mai bune opt jucătoare ale sezonului, informează Agerpres.

Swiatek, câştigătoarea de anul trecut de la Roland Garros, a ajuns în acest an cel puţin până în optimi de finală la cele patru turnee de Grand Slam, câştigând şi două turnee WTA.

Jucătoarea de 20 ani va fi prima poloneză la Turneul Campioanelor după Agnieszka Radwanska în 2016.

Badosa, 23 de ani, are cel mai bun sezon al său de până acum, impunându-se la Belgrad şi Indian Wells şi atingând sferturile de finală la Roland Garros, cel mai bun rezultat al său într-o competiţie de Grand Slam.

Badosa, locul 13 WTA, cea mai bună clasare din cariera sa, va fi însoţită de compatrioata sa Garbine Muguruza, fost lider mondial şi câştigătoare a două turnee de Grand Slam.

Guadalajara va organiza doar anul acesta Turneul Campioanelor, care se va întoarce din 2022 la Shenzhen (China), oraş desemnat gazdă oficială a competiţiei până în 2030. Ediţia de anul trecut a competiţiei nu s-a disputat din cauza pandemiei de coronavirus.

Aryna Sabalenka, Barbora Krejcikova, Karolina Pliskova şi Maria Sakkari s-au calificat deja la Turneul Campioanelor, însă retragerea liderului mondial, Ashleigh Barty, a lăsat un loc liber.

"Trebuie să dau prioritate corpului meu şi recuperării şi să mă concentrez ca să atac în forţă presezonul înainte de Openul Australiei din luna ianuarie", a anunţat săptămâna trecută Barty, câştigătoare în 2019 a ultimei ediţii a Turneului Campioanelor.

Ultimul loc la Guadalajara va reveni tunisiencei Ons Jabeur sau estonienei Anett Kontaveit, această din urmă câştigând duminică turneul WTA 500 de la Moscova.

Jabeur, locul 8 mondial, este în acest moment mai bine plasată în cursa pentru Guadalajara, însă o accidentare la cot a forţat-o să se retragă de la turneul de la Moscova şi de la cel din această săptămână de la Courmayeur (Italia).

Kontaveit, locul 14 mondial, va obţine biletul pentru Guadalajara dacă va câştiga în această săptămână turneul de la Cluj-Napoca.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!