Clubul FC Argeș anunţă încetarea raporturilor contractuale cu Mihai Ianovschi. Despărţirea s-a oficializat de comun acord şi la solicitarea antrenorului, precizează gruparea piteșeană într-un comunicat.
În vârstă de 46 de ani, Ianovschi a fost instalat ca antrenor la clubul FC Argeş în iarna anului 2020.
"FC Argeş îi mulţumeşte pentru munca depusă la Piteşti şi îi doreşte mult succes în viitor", i-a transmis gruparea tehnicianului.
Jean Vlădoiu, președintele piteștenilor, a declarat că nu se aștepta ca Ianovschi să demisioneze.
"Este adevărat, Ianovschi și-a dat demisia. Întrebați-l pe el de ce, și pe mine m-a șocat decizia lui. Mă așteptam să continue. Mi-a zis ca n-a mai putut, că a cedat și nimic mai mult. Sunați-l și întrebați-l. A venit, ne-a mulțumit, în special mie, că eu l-am adus, l-a felicitat si pe Andrei Prepeliță pentru cum au colaborat, le-a mulțumit băieților.
Sigur că nu mă simt confortabil în acest moment. Am aflat azi-dimineață și nu mă simt foarte bine de atunci. Nu mă așteptam să ia o asemenea decizie.
Nu știu nimic despre Constantin Schumacher (n.r. antrenorul echipei secunde). E prea devreme să vorbim. Oricând e binevenit, oricând poate veni dacă va fi nevoie de licență. Problema e că a renunțat Mihai și nu înteleg de ce. Și eu și Andrei am fost alături de el și am făcut lucruri bune împreună.
Nu e un moment plăcut, sigur, dar cu atât mai mult trebuie să dăm dovadă de unitate în aceste momente. Nu știu ce e în sufletul lui, cert e că ceva l-a determinat să ia acestă decizie. Îi urez mult succes în carieră. Mie îmi pare rău, am pierdut un om important pentru FC Argeș și fotbalul argeșean", a declarat Vlădoiu, citat de gsp.ro.
Ianovschi colabora cu antrenorul principal Andrei Prepeliţă de pe poziţii apropiate.
Mihai Ianovschi a fost numit antrenor principal în decembrie 2020, iar o lună mai târziu, Prepeliţă a devenit director sportiv cu atribuţii de antrenor principal, scrie News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro