Indian Wells: Trei mari favorite, eliminate incredibil - Garbine Muguruza a pierdut după ce a condus cu 6-0, 3-0

Ziua de vineri a adus și mari surprize la Indian Wells, trei dintre marile favorite de pe tabloul de simplu părăsind întrecerea din deșertul californian încă din turul al doilea, în urma unor meciuri în care păreau să nu întâmpine niciun fel de probleme.

Garbine MuguruzaFoto: Paul CROCK / AFP / Profimedia

Pliskova, Muguruza și Svitolina au fost eliminate

Danka Kovinic (71 WTA) a fost prima care a reușit să furnizeze o surpriză: condusă cu 6-2, 5-2 de Karolina Pliskova (favorită 7), sportiva din Muntenegru a revenit incredibil și s-a impus în trei seturi, după două ore și jumătate de joc, scor 2-6, 7-5, 6-4.

Următoarea favorită eliminată a fost Garbine Muguruza (8). După ce a câștigat primele nouă gameuri ale meciului cu Alison Riske (53 WTA), iberica a pierdut 12 din următoarele 13 și a părăsit competiția de categorie WTA 1000 (a fost 0-6, 6-3, 6-1 pentru americancă).

Nici Elina Svitolina (12) nu a reușit să treacă mai departe. Sportiva din Ucraina a câștigat primul set al meciului cu Harriet Dart (122 WTA) cu 6-2, a condus cu break în al doilea (2-1), dar britanica a avut până la urmă câștig de cauză, scor 2-6, 6-3, 6-3.

În turul al doilea s-a oprit și Belinda Bencic (22), campioană olimpică la Tokyo, în timp ce Iga Swiatek (3) și Emma Răducanu (11) au obținut calificarea în runda următoare.

WTA - Turul II, rezultatele zilei de vineri de la Indian Wells

​Anna Kalinskaya - Alizé Cornet (33) 6-4, 0-6, 6-2

Sorana Cirstea (26) - Ajla Tomljanovic 6-4, 7-5

Simona Halep (24) - Ekaterina Alexandrova 6-2, 4-6, 6-2

Cori Gauff (16) - Claire Liu 6-1, 7-6(4)

Emma Raducanu (11) - Caroline Garcia 6-1, 3-6, 6-1

Petra Martic - Tamara Zidansek (19) 7-5, 7-6(6)

Liudmila Samsonova (28) - Ann Li 4-6, 6-4, 6-3

Danka Kovinic - Karolína Plísková (7) 2-6, 7-5, 6-4

Iga Swiatek (3) - Anhelina Kalinina 5-7, 6-0, 6-1

Clara Tauson (29) - Beatriz Haddad Maia 6-4, 6-3

Darya Kasatkina (23) - Katie Volynets 6-4, 4-6, 7-5

Angelique Kerber (15) - Zheng Qinwen 6-2, 5-7, 6-4

Harriet Dart - Elina Svitolina (12) 2-6, 6-3, 6-3

Kaia Kanepi - Belinda Bencic (22) 6-4, 6-3

Madison Keys (25) - Misaki Doi 6-4, 3-6, 6-1

Alison Riske - Garbiñe Muguruza (8) 0-6, 6-3, 6-1.

Indian Wells face parte din categoria WTA 1000, are loc în perioada 9-20 martie, pe hard, și are premii totale în valoare de $8.369.455. Campioana en-titre este Paula Badosa.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
12:46

Citește mai mult

Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special
11:17

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”
Superliga
14:38

Golazo în Turcia!     Daniel Popa,  reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Stranieri
10:37

Știri ultima oră
15:54
„Adio, mulțumim!” San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”

13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
16:27
Denunță insultele homofobe Borja Iglesias a publicat mesajul primit după Barcelona - Celta Vigo 4-3

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Top stiri din sport
Dan Udrea  Ce înseamnă că Istvan Kovacs   dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Opinii
13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Citește mai mult
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu”  Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3   + Ce a făcut Vinicius
Campionate
13:21
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu” Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3 + Ce a făcut Vinicius
Citește mai mult
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu” Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3 + Ce a făcut Vinicius
 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate
15:54
„Adio, mulțumim!” San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Citește mai mult
 „Adio, mulțumim!”   San Lorenzo, echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
„O ofensă la adresa fotbalului”    Cristi Balaj,  dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”
Superliga
14:54

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %