​Înot: Americanul Ryan Lochte, de şase ori campion olimpic, suspendat 14 luni pentru dopaj

​Înotătorul Ryan Lochte, de şase ori campion olimpic, a acceptat o suspendare de 14 luni pentru dopaj pentru că a recurs la o perfuzie intravenoasă interzisă, a anunţat luni Agenţia americană antidoping (USADA), citată de Reuters.

Ryan LochteFoto: Google/ JO

Potrivit unui comunicat al USADA, Lochte a postat pe reţelele de socializare o imagine în care apare primind o perfuzie cu substanţe autorizate, iar o anchetă ulterioară a arătat că el a depăşit nivelul admis, informează Agerpres.

Suspendarea sportivului de 33 de ani a intrat în vigoare pe 24 mai, data perfuziei.

Lochte a fost în atenţia presei în 2016 când, împreună cu alţi înotători americani, a pretins că au fost victimele unei agresiuni din partea unor falşi poliţişti în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, dar apoi şi-au schimbat declaraţiile, iar autorităţile braziliene i-au pus sub acuzare pentru ''denunţ mincinos al unei infracţiuni''. În septembrie 2016, Lochte a fost suspendat 10 luni de Comitetul olimpic american (USOC) după acest incident.

Lochte a cooperat pe deplin cu ancheta USADA.

Potrivit USADA, perfuziile intravenoase sau injecţiile care depăşesc 100 ml într-un interval de 12 ore şi în cazul cărora nu există o scutire de uz terapeutic sunt interzise, cu excepţia situaţiilor când sunt efectuate în mod legitim în cadrul unui tratament spitalicesc.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ion Țiriac, internat  Fostul mare jucător de tenis e  la spital, în Viena , după ce a avut probleme de sănătate
Diverse
09.10
Ion Țiriac, internat Fostul mare jucător de tenis e la spital, în Viena, după ce a avut probleme de sănătate
Citește mai mult
Ion Țiriac, internat  Fostul mare jucător de tenis e la spital, în Viena , după ce a avut probleme de sănătate
Dinamo negociază prelungirea  Roș-albii vor să-l păstreze pe Zeljko Kopic. Obiectivele antrenorului: când se va bate Dinamo  la titlu
Liga 1

Schimbare importantă la Wimbledon    După 147 de ani, turneul britanic nu va mai avea  arbitri de linie  în 2025
Tenis

Tragedie în Grecia   Fundașul lui Panathinaikos,  George Baldock , a fost găsit mort în piscină
Campionate
00:04
Tragedie în Grecia Fundașul lui Panathinaikos, George Baldock, a fost găsit mort în piscină
Citește mai mult
Tragedie în Grecia  Fundașul lui Panathinaikos, George Baldock , a fost găsit mort în piscină
Suspendată un an de zile  Sportiva din Ungaria și-a aflat  pedeapsa  din partea Federației Maghiare de Fotbal, în urma derapajului xenofob „Urâm România!”
Alte sporturi

„O să aflați mai multe”   Aceasta a fost reacția pe care a avut-o  Dorinel Munteanu  după ce a ieșit de la Comisia de Disciplină + Ce decizie s-a luat

Barcelona răspunde   GOLAZO.ro a întrebat clubul catalan  de ce au lipsit Hagi și Gică Popescu  la lansarea Academiei de la București

Radu Mazăre, audiat   Fostul primar al Constanței s-a apărat la DIICOT folosind  un argument ciudat , în cazul sportivelor de la bob și sanie
Alte sporturi
09.10
Radu Mazăre, audiat Fostul primar al Constanței s-a apărat la DIICOT folosind un argument ciudat, în cazul sportivelor de la bob și sanie