Ipocrizia pleaca in Faroe

Versiunea fotbalistica a Romaniei (cea imbufnata, aroganta, dar – vai! – indolenta) se suie luni in avionul de Faroe. Printre baieti, pluteste teama ca aterizarea va fi un pic fortata: pista aeroportului din Torshavn este mai scurta si nu accepta orice tip de aeronava. Nimic nou pentru selectionerul Piturca – lui oricum Romania si chiar intreaga lume i se par prea stramte. Si nerecunoscatoare!

„Si dupa EURO 2008, niste derbedei au fost nemultumiti de echipa nationala si au criticat performantele noastre” – Victor Piturca, selectioner, dupa esecul cu Lituania (0-3 la Cluj).

Derbedeii de astazi sunt aurolacii de ieri, va amintiti? Se intampla in aprilie 1999, dupa un 0-0 cu Slovacia pe fostul 23 august: un grup de suporteri, exasperati, au cerut demisia lui Piturca. Unul dintre colaboratorii antrenorului, actualmente oficial in LPF, a raspuns senin: „Si ce daca striga niste aurolaci, trebuie sa ne dam demisia?”

Nu, in niciun caz. Diletantismul cu care s-a pregatit meciul de la Cluj trebuie premiat. In primul rand, trebuie felicitata colaborarea dintre federatie si echipa nationala care a reusit sa aduca lotul la Cluj cu doua zile inaintea meciului si abia atunci sa descopere antrenorul ca umiditatea este mult mai ridicata. Apoi, nu trebuie uitat omul care a adunat datele despre evolutiile stranierilor – el nu a vazut nota primita de Dica dupa meciul Cataniei (cand a fost schimbat in minutul 60). Si selectionerul trebuie premiat pentru ca a fost singurul impresionat de revenirea lui Tamas in fotbalul romanesc, in defensiva lui Dinamo. Si neaparat nu trebuie uitat gestul extraordinar al antrenorului de a-l pastra pe Tamas titular, chiar daca in dimineata aceleiasi zile aruncase injuraturi spre jurnalistii care il spionau prin Gradina Botanica.

Cineva paria in ziua partidei cu Lituania ca Piturca nu va tolera iesirea derbedeilor sai si ii va scoate imediat din lot pe Lobont, Tamas si Radoi, pentru vina de a fi folosit tricoul Romaniei intr-un scandal indecent. Isi ducea utopia mai departe, intrebandu-se ce reactie ar fi avut Anglia in cazul in care cativa dintre tinerii sai bine platiti s-ar fi comportat asemanator. Nu putea castiga acest pariu, desi – pentru binele nationalei – poate ca excluderea turbulentilor din efectiv ar fi adus altceva in jocul echipei.

Astfel, i-am putut vedea strangandu-se dupa umeri si murmurand versurile imnului, acela pe care in iunie, la Zurich, si-l doreau ceva mai ritmat, in stil house sau ce naiba s-o mai purta in Bamboo. Se vedea ca nu le vine la indemana linia melodica, insa se straduiau, cam cum au facut-o si in teren, vreo jumatate de ceas, pana la smetia lui Stankevicius. Apoi farsa s-a terminat – si rabdarea publicului din Cluj, si ipocrizia echipei nationale. Obisnuita sa se apere cu balauri ca Italia, Franta, chiar si Olanda (prima echipa, hai si echipa a doua), sandramaua lui Piturca s-a prabusit la primul joc in care si-a propus atacul. Din nefericire, inovatia lui Piti („atac in 11 oameni”) nu a functionat nici macar in fata unui adversar pipernicit precum Lituania. Nu stim sa atacam decat intr-un singur om, iar acela nu era in teren, cam asta e adevarul.

Erorile lui Piturca (deja identificate si dezbatute, aici sau aiurea) s-au adunat prea multe pentru un singur meci. Ceva s-a intamplat cu acest om dupa EURO 2008 – s-a retras vexat de reactia publica la „capodopera” sa contra Olandei, si ne-a transmis, dupa o tacere de doua luni, ca suntem nerecunoscatori. De fapt, Piturca are aceasta problema cu mediul inconjurator inca din 1999, cand a fost dat afara de la echipa nationala – senzatia ca nu e apreciat la justa valoare i s-a amplificat si dupa a doua sa reusita (promovarea in turneul final din Austria si Elvetia). Insa chiar daca a adunat doua calificari, ele nu l-au ridicat automat peste nivelul fotbalului romanesc. Piturca nu a deschis un viitor reprezentativei, ci l-a inchis: EURO i s-a parut „un succes”, iar 0-3 cu Lituania nu e o rusine, fiindca „nu suntem o forta”.

Piturca a uitat prea repede adevaratul farmec al acestei veri in Zurich, oras pe care il impanzisera zece mii de romani „fugiti” de acasa, din mediocritatea pe care tara asta le-o rumega la infinit, in fiecare zi. Ei v-au cantat „Desteapta-te, romane”, voi le-ati raspuns „Nu avem valoare”. Pacat, n-ati inteles nimic.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro