Isi revine Franta pana la meciul cu Romania?

Dupa un Mondial mult sub asteptari, Franta a inceput reconstructia alaturi de Laurent Blanc, noul selectioner. Au fost adusi jucatori noi, iar rolul coordonatorului i-a fost atribuit lui Samir Nasri (cel putin in amicalul pierdut cu Norvegia, scor 2-1). "Vrem sa ne inspiram din stilul de joc al Barcelonei", a declarat Nasri. Franta va intalni Romania pe 9 octombrie, pe Stade de France, in preliminariile pentru EURO 2012.

Echipa Frantei in amicalul de la OsloFoto: Reuters

Romania a pierdut amicalul cu Turcia, iar nationala isi prelungeste de la o partida la alta cautarile in legatura cu identitatea de joc si cu stilul abordat.

Spre aparentul nostru noroc, nici Franta nu o duce mai bine. "Este clar ca traversam o perioada mai putin fasta, jocul este in plina schimbare, generatia la fel. Ramane o singura intrebare: va fi Blanc capabil sa puna lucrurile la punct pana incep preliminariile?", se precizeaza in presa franceza.

Gazetarii francezi vorbesc despre incercarile noului selectioner de a implementa sistemul de joc 4-4-2 si la nationala, dupa ce acesta a dat roade la Bordeaux, echipa de unde a venit Blanc. De asemenea, Cocosii Galici ar putea evolua si intr-un 4-2-3-1, dar totul va fi stabilit in functie de adversar.

"Ne place mult ideea de joc a Barcelonei, pase multe, posesie prelungita a balonului, astfel incat adversarul sa fie scos din joc. Este modelul care ar putea fi utilizat si la echipa nationala" - Samir Nasri, mijlocas Franta.

Echipa pregatita de Laurent Blanc va debuta in preliminariile pentru EURO 2012 impotriva Belarusului, in data de 3 septembrie, in timp ce duelul Franta - Romania se va juca pe 9 octombrie 2010.

Iata echipa folosita de Laurent Blanc in partida cu Norvegia:

France: Stephane Ruffier, Rod Fanni, Adil Rami, Philippe Mexes, Aly Cissokho, Moussa Sissoko (Lassana Diarra, 46), Yann Mvila (Yohan Cabaye, 74), Charles N'Zogbia (Hatem Ben Arfa, 46), Samir Nasri (Jimmy Briand, 79), Loic Remy (Jeremy Menez, 46), Guillaume Hoarau (Karim Benzema, 61).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

8.568 € ca să fii director sportiv   FRF îi taxează aspru  pe cei care participă la cursurile pentru directori sportivi, o calificare obligatorie pentru licență
Superliga
12:23

Citește mai mult

Interes mare pentru derby  Câte bilete s-au vândut la  Dinamo - FCSB , cu o zi înainte de meciul din play-off
Superliga
12:00
Interes mare pentru derby Câte bilete s-au vândut la Dinamo - FCSB, cu o zi înainte de meciul din play-off
Citește mai mult
Interes mare pentru derby  Câte bilete s-au vândut la Dinamo - FCSB , cu o zi înainte de meciul din play-off
FCSB, achiziție de 500.000€  Campioana a comandat un autocar pe care va plăti  o jumătate de milion de euro
Superliga
10:03

Finalizat după 18 ani?  ANS spune că  patinoarul din Tg. Mureș  va fi transformat într-o bază  multifuncțională. Guvernul Ungariei a construit un alt patinoar, de un milion €
Diverse
10:33

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
29.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Puşcaş a dat gol cu Fener   VIDEO  Atacantul român a marcat după un penalty intens discutat + Cum arată  Dzeko  după lovitura lui Mihai Popescu
Stranieri
09:13

MĂRTURII  „De frică,  fiica mea și-a înghițit voma” + „Altei gimnaste i-au legat brațele și i-au lipit o etichetă cu «Cocoșata de la Notre-Dame»”
Special
28.03

Pierdere mare la FCSB  Accidentarea lui Dawa  e mai gravă decât s-a crezut inițial: „Nu numărul de meciuri e problema”

„Am ajuns la un acord cu Genoa”    Prima reacție  a lui Nicolae Stanciu despre transferul la echipa lui Dan Șucu: „Sper să pot ajuta”