Islanda vs România - Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, mulțumit de tragerea la sorți

Islanda vs România - Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, mulțumit de tragerea la sorți

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi a play-off-ului Ligii Naţiunilor, în care România va întâlni, în deplasare, Islanda, transmite News.ro.

Mihai StoichitaFoto: Agerpres

VIDEO Euro 2020: România vs Islanda în barajul din Liga Națiunilor

Ce a spus Stoichiță:

"Să privim cu încredere spre luna martie şi să sperăm că de la starea de supărare pe care o avem acum să trecem la exuberanţă, la bucurie. (n.r. - dacă FRF e mulţumită de tragerea la sorţi) Da. Eu mă gândeam şi la Scoţia, au un fotbal care ne-a convenit nouă de-a lungul timpului şi am jucat foarte bine şi la nivel de cluburi împotriva scoţienilor şi împotriva echipei lor naţionale.

Mie mi-ar fi convenit să jucăm cu Scoţia şi după aceea cu una dintre Ungaria sau Bulgaria, dar şi aşa este bine, pentru că primul meci este extrem de important în Islanda. Trebuie să ţinem cont şi de condiţiile speciale de acolo. Eu am jucat în Islanda când antrenam în Armenia, am avut noroc de vreme bună, a plouat doar, nu a bătut vântul. E un teren foarte bun, cred că nu avem probleme. E foarte important să jucăm pe un teren bun împotriva islandezilor" - Mihai Stoichiţă, la DigiSport.

Anghel Iordănescu: Să avem încredere

"Eu cred că trebuie să avem încredere. Este o tragere la sorți convenabilă pentru noi. Ne convine mai mult Islanda. Sunt convins că tragerea la sorți ne-a avantajat. Ne cunoaștem foarte bine vecinii. Cred că și Ungaria și Bulgaria sunt accesibili", a spus Anghel Iordănescu, la Digisport.

Cum arată semifinalele:

Islanda - România

Bulgaria - Ungaria

Dacă va trece de Islanda, România se va duela, tot în deplasare, cu învingătoarea din duelul Bulgaria vs Ungaria.

  • Islanda ocupă locul 40 în clasamentul FIFA și are o echipă cotată la 83,63 milioane €.
  • România ocupă locul 29 în ierarhia FIFA și are o echipă cotată la 81,90 milioane €.

Islanda a făcut parte din Grupa H de calificare la Euro 2020, alături de Franța, Turcia, Albania, Andorra și Moldova.

Rezultatele Islandei în această grupă:

Andorra - Islanda 0-2

Franța - Islanda 4-0

Islanda - Albania 1-0

Islanda - Turcia 2-1

Islanda - Moldova 3-0

Albania - Islanda 4-2

Islanda - Franța 0-1

Islanda - Andorra 2-0

Turcia - Islanda 0-0

Moldova - Islanda 1-2

Grupa H, clasament:

1 Franța 25 puncte

2 Turcia 23

3 Islanda 19

4 Albania 13

5 Androrra 4

6 Moldova 3.

Cum arată duelurile din play-off-ul Ligii Națiunilor:

Divizia A / Islanda - România şi Bulgaria - Ungaria

Divizia B / Bosnia-Herţegovina - Irlanda de Nord şi Slovacia - Irlanda

Divizia C / Scoţia - Israel şi Norvegia - Serbia

Divizia D / Georgia - Belarus şi Macedonia de Nord - Kosovo.

Euro 2020, date de ținut minte

  • 30 noiembrie 2019 - Va avea loc tragerea la sorți a grupelor de la Euro 2020, eveniment care va fi găzduit de București.
  • 26 martie 2020 - Vor avea loc semifinalele din play-off-ul din Liga Națiunilor.
  • 31 martie 2020 - Vor avea loc finalele din play-off-ul din Liga Națiunilor.
  • 12 iunie - 12 iulie 2020 - În această perioadă va avea loc Euro 2020, marea finală urmând să aibă loc pe Wembley, din Londra.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Secretul Scandinaviei   Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și   au superfotbaliști  ca Haaland și Hojlund
Campionate
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
Citește mai mult
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
​Sărbători interzise  Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători?   Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
Lumini și umbre
12:05

Ancelotti a decis!  Tehnicianul lui   Real Madrid  știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Campionate
11:53
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Citește mai mult
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
CFR e numai una   Președintele Balaj   laudă spectacolul  făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Superliga
11:23

Știri ultima oră
14:37
Reghecampf revine pe bancă! Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul refuzat de Edi Iordănescu. În ce punct se află negocierile
Reghecampf revine pe bancă! Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul refuzat de Edi Iordănescu . În ce punct se află negocierile
13:50
„Avem și noi durerile noastre” O fostă vedetă, apel profund la înțelegere: „Publicul e nedrept de multe ori”
„Avem și noi durerile noastre” O fostă vedetă, apel profund la înțelegere: „Publicul e nedrept de multe ori”
14:09
„Golul a fost arma mea” Cristina Neagu, emoționată înainte de ultimul său meci disputat acasă, în Liga Campionilor: „Un sfârșit aproape perfect al carierei mele”
„Golul a fost arma mea” Cristina Neagu, emoționată înainte de ultimul său meci disputat acasă, în Liga Campionilor: „Un sfârșit aproape perfect al carierei mele”
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
Tragedie în Croația  Un fost internațional a murit într-un   accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Campionate
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Citește mai mult
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Cine arbitrează Rapid - U Cluj  „Centralul” partidei, lăudat de   Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Superliga
10:23
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică: „Este cel mai bun din România!”
Citește mai mult
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Boupendza, comemorat în Turcia    FOTO:  Gestul făcut pe stadionul lui   Galatasaray  de Mario Lemina, fost coleg cu atacantul la națională
Campionate
10:01

„Taci cu Talpan!”  Arlauskis și-a ales partea în „războiul civil”:   „FCSB este Steaua!  Duminică joacă Steaua cu CFR”
Superliga
09:34

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa