Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Cairo (Egipt), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, în urma victoriei reuşite în faţa cehoaicei Linda Fruhvirtova cu 7-5, 6-0, informează Agerpres.
HotNews.roFoto: Hotnews
Begu (29 ani, 118 WTA), a treia favorită, a câştigat după o oră şi 37 de minute în dauna unei adversare în vârstă de doar 14 ani.
Românca va juca în sferturi contra rusoaicei Anastasia Gasanova (20 ani, 309 WTA).
La dublu, în sferturile de finală, Irina Bara şi olandeza Lesley Pattinama Kerkhove, favoritele numărul doi, au fost învinse de cuplul Paula Kania (Polonia)/Anastasia Shoshyna (Ucraina), cu 0-6, 6-4, 10-5.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro