Cristian Tudor Popescu  Sinner, salvat cu  tratamentul Ion Țiriac

  • O uriașă daună pe care a suferit-o Simona Halep din momentul declarării ei „dopată” de către ITIA a fost cea psihică. 

Suspendarea, neputând să joace și nici măcar să vadă din tribună un meci de tenis pe toată perioada judecării și rejudecării cazului ei, a lovit-o cel mai rău, dar și valul de insulte și răutăți amestecate cu mesajele de susținere cred că i-au afectat grav mentalul de jucătoare.

Cazul Halep și cazul Sinner sunt asemănătoare. E vorba de acțiuni ale staff-ului la care cei doi nu au participat conștient.

Jannik Sinner Jannik Sinner
Jannik Sinner

Că așa stau lucrurile și cu Jannik Sinner, nu am motive să mă îndoiesc, deoarece cred cele relatate de antrenorul lui, nimeni altul decât Darren Cahill.

Însă elevul lui Cahill a beneficiat de două avantaje enorme din partea ITIA:

  1. A fost suspendat doar 5 zile, contestația lui fiind rezolvată favorabil mult mai rapid;
  2. Nimic nu a fost făcut public, nici de ITIA, nici de Sinner și echipa, din martie încoace, timp în care italianul a ajuns în semifinală la Indian Wells, la Monte Carlo, la Roland Garros și a câștigat la Miami, Halle și Cincinnatti, fără a fi sub presiunea scandalului și atacurilor la adresa lui declanșate acum, când s-a aflat. În vreme ce, cu privire la Simona Halep, ITIA a publicat pe 21 octombrie 2022 un comunicat în care anunța depistarea ei pozitivă la roxadustat și suspendarea... 

Este imposibil să nu mă gândesc că ITIA și Tribunalul Sport Resolutions au acționat în cazul numărului 1 mondial Sinner potrivit moralei lui Ion Țiriac, care spunea că Djoković n-ar fi trebuit suspendat la US Open 2020 pentru lovirea unei arbitre de linie, deoarece turneul pierde bani și imagine.

Adică, mai presus de toate regulile din tenis și etica sportului e așezată una singură: tennis is business.

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 