Jerome Boateng (29 de ani), fundașul celor de la Bayern Munchen, a vorbit cu Jose Murinho la începutul acestei săptămâni pentru a-i spune că a fost onorat de interesul lui Manchester United pentru el, însă nu va veni pe Old Trafford, susține Sky Sports.
Scopul lui Boateng este de a câștiga încă un trofeu Champions League. Fostul fundaș al celor de la Manchester City a câștigat pentru prima oară Liga Campionilor în primul său sezon la Bayern Munchen, în 2013.
Boateng, cel care va împlini 30 de ani în septembrie, consideră că United nu va conta în lupta pentru câștigarea Champions League (finala din 2019 va avea loc pe Wanda Metropolitano, din Madrid).
Boateng va rămâne la Bayern, unde are o relație foarte bună cu noul antrenor, Niko Kovac.
Pe lângă cei de la United, Boateng este dorit și de PSG, la care acesta poate ajunge dacă francezii îi vor îndeplini condițiile financiare.
Între timp, Manchester United a refuzat o ofertă a celor de la Barcelona în valoare de 45 milioane de lire sterline plus Yerry Mina și Andre Gomes pentru Paul Pogba. Clubul englez a declarat că mijlocașul de 25 de ani nu este de vânzare.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro