Mihaela Hogaş, singura sportivă a României calificată în întrecerea de patinaj viteză de la JO Beijing 2022, a declarat că sutele de ore alergate și petrecute în sălile de antrenament sunt pentru visul de a reprezenta țara, pe care o consideră locul unde este cu adevărat împlinită.
Patinatoarea legitimată la Corona Braşov, va lua startul în probele de 500 şi 1.000 de metri la JO spune că visul ei nu ar fi fost posibil fără a forţa limitele zi de zi.
"Pot să spun fără riscul de a greşi, că toată viaţa mea am muncit pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Am ştiut foarte clar, de mică, unde îmi doresc să ajung şi am ştiut mereu că un rezultat bun vine după mii de ore de antrenament, astfel că am făcut tot posibilul să îmi întrec limitele în fiecare zi.
Această calificare înseamnă că sunt pe drumul cel drum şi îmi dă multă încredere şi putere de muncă. Sper că va impulsiona şi micile speranţe în patinajul românesc şi sper că vom putea să reparăm probleme din federaţie pentru a fi finanţaţi.
Dacă ar fi să fac un calcul, cred că avem mii de kilometri parcurşi în condiţii nu tocmai uşoare, în soare, ploaie sau vânt.
Ne antrenăm mult pe bicicletă, facem câteva mii de km pe sezon. Nici sala de forţă nu e neglijată, ridicăm greutăţi la sală cu mult peste greutatea noastră şi alergăm şi patinăm kilometri buni pentru a fi într-o formă bună.
Antrenamentele sunt foarte grele, avem momente în care suntem epuizaţi total şi ne e foarte greu, dar strângem din dinţi şi mergem înainte.
Emoţiile pe care le am în concursuri sunt constructive. Ştiu că depinde de mine să fug tare şi asta îmi dă încredere. Cel mai mult îmi place să concurez, să fiu în competiţie, şi cred că mă ajută foarte mult în controlul emoţiilor pentru că fac totul dintr-o pasiune foarte mare.
Iubesc România foarte mult şi sunt atât de mândră că îmi pot reprezenta ţara la cele mai mari competiţii ale lumii. Pentru mine este o onoare să fiu parte din Team Romania la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022.
Pentru mine, România înseamnă casă, familie şi locul unde mă simt cel mai bine pe Pământ. De-a lungul anului sunt plecată în toate părţile lumii, dar mereu când ajung acasă în România, mă simt împlinită", a declarat pentru News.ro patinatoarea Mihaela Hogaș.
Jocurile Olimpice de la iarnă de la Beijing încep vineri, 4 februarie și se încheie pe 20 februarie.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro