"Jocul de echipă a fost mult mai bun" - Ce au declarat tricolorele după victoria cu Polonia

"Jocul de echipă a fost mult mai bun" - Ce au declarat tricolorele după victoria cu Polonia

​Pivotul naţionalei României, Lorena Ostase, a declarat la finalul partidei cu Polonia, scor 28-24, că jocul de echipă a fost mult mai bun ca în primul meci, pierdut cu Germania, potrivit News.ro.

Bogdan BurceaFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia

”Suntem fericite că am câştigat, am crezut în noi şi am luat punctele. A fost mai bine ca în meciul cu Germania, când am început cu emoţii şi nu am avut încredere. Astăzi, jocul de echipă a fost mult mai bun. La pauză am vorbit despre noţiuni tactice pe care apoi le-am respectat mult mai bine. Urmează Norvegia, care e un adversar dificil, îmi doresc să jucăm cu curaj, măcar la fel de bine ca în repriza a doua de astăzi”, a declarat Ostase.

La rândul său, Cristina Laslo a afirmat: "Am început foarte, foarte slab. Ne-am găsit cu greu ritmul. În final, e foarte important că am câștigat. Am luat punctele și suntem fericite. Vedem ce mai urmează. Ne-am îmbunătățit nivelul pe parcurs. Nu a fost ușor, meciul era crucial pentru că ambele echipe nu aveam niciun punct înainte de partidă. Am stat mai bine decât ele, din punct de vedere mental".

Şi Ana Maria Iuganu a făcut referiri la jocul mai bun din repriza secundă: ”Apărarea şi poarta ne ajută să avem mai multe victorii. Sper că aceste prime meciuri ne-au descătuşat şi să arătăm cât mai bine în joc şi cu Norvegia. Victoria de astăzi este un cadou de Moş Nicolae pentru noi, dar şi pentru cei de acasă care ne susţin”.

Naţionala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, la Kolding, reprezentativa Poloniei,scor 28-24 (11-15), în al doilea meci din grupa D a Campionatului European. Este primul succes al tricolorelor, în lotul cărora a revenit portarul Denisa Dedu.

Clasament:

1 Norvegia 2 (35-22) - 1 meci

2 Germania 2 (22-19) - 1 meci

3 România 2 (47-46)

4 Polonia 0 (46-63).​

În celălalt duel al Grupei D, de la ora 19:15 se vor duela Germania și Norvegia.

Programul României la Euro:

România vs Germania 19-22

România vs Polonia 28-24

România vs Norvegia (7 decembrie, ora 21:30).

*Duelurile vor fi în direct pe Digisport, Telekom și Look Sport și LiveText pe HotNews.ro.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României s-a clasat pe locul 4, după 20-24 cu Olanda, în finala mică. Podiumul ediţiei din 2018, care a avut loc în Franţa, a fost ocupat, în ordine, de Franţa, Rusia şi Olanda.

Deţinătoarea recordului de titluri europene este Norvegia, cu 7 medalii de aur.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
20:15
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
19:54
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
17:54
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal
18:43

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
18:04
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali
Superliga
16:29

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44