„Remco face parte din istorie!” Wiep Idzenga, cunoscut jurnalist olandez, analizează, pentru GOLAZO.ro, cursele de ciclism de la această ediție a Jocurilor Olimpice

• Remco Evenepoel (24 de ani) a devenit primul ciclist din istoria acestui sport care câștigă două medalii la aceeași ediție a JO, la contratimp și cursa pe șosea
• Prima sportivă care a reușit această performanță este olandeza Leontien Zijlaard, la ediția Sydney 2000
• Wiep Idzenga crede că Tadej Pogacar va face istorie în Turul Spaniei, care va începe pe 17 august

L-am întâlnit pe Wiep Idzenga atunci când am fost invitat la câteva etape din Turul Turciei.

Nu-mi era străin numele lui din lumea ciclismului. Însă olandezul, am descoperit, nu este doar un fin cunoscător al lui Merckx, Hinault, Indurain, Contador sau Froome, ci și al lui Cruyff, Maradona sau Bob Marley și Led Zeppelin.

Wiep e o enciclopedie a sportului, dar iubirile sale necondiționate sunt ciclismul și fotbalul.

Scrie pentru „De Muur” și „Hard Gras”, iar toate cele cinci cărți ale sale au fost nominalizate pentru premiul „Cea mai bună carte de sport a anului” în Olanda. Sau Țările de Jos.

Ultima dintre ele, „The Duel”, volum despre rivalitatea dintre Mathieu van der Poel și Wout van Aert, i-a adus și premiul mult râvnit, în 2022.

Wiep a acceptat un interviu despre cele două curse majore ale competiției masculine de ciclism de la Paris.

Jocurile Olimpice au fost o nouă bornă în istoria acestui sport, iar surpriza a venit din partea unui actor care nu era creditat să apară și în actul secund al piesei.

Ziua bună, Wiep! Remco a luat tot. Să începem cu contratimpul. Remco Evenepoel, Filippo Ganna și van Aert au terminat pe podium. Te-a surprins cineva de acolo?

Nu. Poate doar nu eram foarte sigur că Van Aert va fi suficient de puternic la contratimp. Nu știam dacă se va putea bate pentru podium. Era de așteptat că Remco îl va învinge pe Ganna. A fost o diferență mare între primii trei și ceilalți, iar asta era de așteptat. Cu câteva luni în urmă mă gândeam și la Stefan Kung, dar a fost într-o formă slabă înainte de JO, așa că l-am tăiat din lista favoriților (n.r. – elvețianul a terminat pe locul 7).

Ai crezut, însă, că van Aert va fi suficient de puternic încât să câștige cursa pe șosea? Îți spuneam înaintea cursei că se va lupta tot cu Remco.

Am sperat să se lupte cu olandezul meu, van der Poel. Pe el îl aveam favorit. Nu se arătase foarte mult în Turul Franței, așa că speram că s-a păstrat pentru Jocurile Olimpice. Mă gândeam că, fără Pogacar, poate câștiga. În „Le Tour” a acumulat, a atacat doar de câteva ori, iar traseul îl favoriza. Câteva cățărări scurte, care-l avantajau. Era și într-o formă bună. Ca să nu mai spun că era și campionul mondial în exercițiu. Dar Remco a avut o tactică excelentă.

„Ne-a luat pe toți prin surprindere”

Te simt foarte dezamăgit.

Așa este. Dacă van der Poel și van Aert s-ar fi luptat pentru victorie, ar fi ajutat și la vânzarea cărții mele (n.r. – râde). Îți dai seama că îmi doream o medalie pentru Olanda. Sunt sigur că și tu ai strigat la cursele lui David Popovici. Iar Remco... chiar m-a surprins. Și nu cred că doar pe mine.

Este primul și, implicit, singurul ciclist care a luat ambele medalii la o ediție a JO. Cea din contratimp și cea din cursa pe șosea. Mai mult, a terminat pe podium și Turul Franței. Extraordinar, nu?

Da. Și surprinzător în același timp. A făcut un tur foarte bun. Lung, obositor, iar apoi a rămas la Paris pentru a fi gata de Jocurile Olimpice. Bun, la contratimp, am mai spus-o, era favorit. Însă, în cursa pe șosea cred că ne-a luat pe toți prin surprindere. Mai degrabă aș fi pariat pe un Julian Alaphilippe la lupta pentru medalii.

Știi că Remco Evenepoel a fost fotbalist până pe la 17 ani. Legitimat la PSV și Anderlecht. Ba chiar a și prins lotul național al Belgiei Under 16. Apoi a virat către ciclism. Asta ne aduce aminte și de Roglic.

Este foarte curioasă și interesantă viața acestor atleți. Cum sunt atrași de un anumit sport, Remco de fotbal, Primoz de sărituri cu schiurile, iar apoi îi cheamă vocația pentru ciclism ca un cântec al sirenelor. Și sunt excelenți în acest sport. În loc să avem un fotbalist și un săritor cu schiurile, poate obișnuiți, acum ne bucurăm de doi cicliști foarte buni și de succes. Te întrebi câți atleți modești sunt în sportul mondial, dar care ar fi fost ieșiți din comun dacă ar fi ales disciplina care li s-ar fi potrivit cel mai mult.

Eu am crezut că Remco îl poate ajuta pe van Aert, fiind amândoi belgieni. Dar Evenepoel a avut alte planuri. Tu cum ți-ai imaginat cursa?

Da, era plauzibil. Remco avea deja o medalie de aur, de la contratimp, așa că putea face asta. Numai că relația dintre ei nu a fost niciodată foarte bună. Da, în ultimii ani s-au mai apropiat. Și reacția lor de după contratimp, când au urcat ambii pe podium, a arătat că nu se mai urăsc. Sau, cel puțin, se ascund mai bine. Însă eu nu am crezut că se vor ajuta. Pentru asta e nevoie de prietenie, iar ei nu au avut asta niciodată. Mai ales că ciclismul este un sport egoist.

Cum ți s-a părut tactica lui Remco?

Perfectă! Momentele în care a atacat. Ritmul pe care l-a avut. Van der Poel a crezut că-l va putea lăsa în urmă atunci când a forțat pe Butte de Montmartre, dar Evenepoel s-a ținut după el. Asta cred că l-a descumpănit puțin pe Mathieu. Apoi l-a atacat Remco. Belgianul a simțit momentul potrivit. A fost spectaculos. Și să nu uităm că traseul a fost cel mai lung din istoria Jocurilor Olimpice, de 272 de kilometri. Deci strategiile au trebuit să funcționeze foarte bine de-a lungul unei curse lungi, în care se putea reveni.

„S-a speriat degeaba”

Pe Butte de Montmartre a fost momentul decisiv. Van der Poel atacă, Wout Van Aert răspunde, deci favoriții se luptă între ei, iar Remco profită de efortul lor și „evadează”.

Da, favoriții mei au mărit ritmul, pentru că voiau să plece în urmărirea primilor clasați, dar nu au mai avut resursele necesare să se țină după Remco. Iar el a profitat. Apoi a beneficat și de colaborarea cu Valentin Madouas și s-au desprins în fruntea cursei. Cu 15 kilometri înainte de finiș, când l-a lăsat în urmă și pe francez, era clar că nu se mai poate întâmpla nimic.

Dar a venit problema cu bicicleta, cu 4,5 km înainte de finish, când Evenepoel a făcut un mic atac de panică. Pană pe față, ceea ce îl putea costa titlul olimpic.

Da, dar numai dacă ceilalți erau aproape sau dacă mașina de depanare rămânea blocată în traficul din Paris. Însă cred că s-a speriat degeaba Remco. Dacă nu greșesc, avea aproape 30 de secunde avans față de Madouas. Nimeni și nimic nu-l mai putea opri.

Apropo de francezul Madouas. Noi ne așteptam la Julian Alaphilippe în lupta pentru medalii, dar gazdele au avut alți doi oameni pe podium. Pe lângă Madouas, argint, Christophe Laporte a luat bronzul.

Neașteptat pentru francezi, îți garantez. Să iei două medalii, și nu prin cel mai bun ciclist al tău, în cursa de șosea... asta e nemaipomenit pentru ei. Sunt convins de asta. Dar și Valentin și Christophe au fost foarte bine conduși de pe margine. Tactică bună, picioare puternice, iar ambii au urcat pe podium. De asta sunt frumoase aceste curse de o zi. Pentru că, spre deosebire de Marile Tururi, acolo unde, de obicei, cel mai bun se impune, aici avem mult mai des surprize.

„Cred că Pogacar merge în «Vuelta»”

Pentru că tot ai adus vorba de Marile Tururi (n.r. – Turul Franței, Italiei și al Spaniei), ce spui de alegerea lui Tadej Pogacar? A ales să nu vină la Paris după ce a câștigat „Le Tour”.

Cred că e o mișcare inteligentă și îți spun de ce. Are 25 de ani, deci sigur mai prinde cel puțin o ediție a Jocurilor Olimpice. Dar, după ce a câștigat „Il Giro” și Turul Franței, el poate face acum ceva nemaiîntâlnit. Ca și Remco Evenepoel la Paris.
Nu m-ar surprinde deloc ca Pogacar să-și anunțe participarea în „Vuelta”. Eu asta sper cu adevărat. Nimeni, în toată istoria ciclismului, nu a mai câștigat cele 3 Mari Tururi în același an. Slovenul poate fi primul. Ori, cred că o asemenea șansă nu se ratează.

Mai ales că nu prea are competiție. Așa că nici nu trebuie să fie la 100% din potențial. Poate și cu 85-90% din resurse să câștige Turul Spaniei.

Da, ai dreptate. Vingegaard nu cred că se duce în „Vuelta”, așa că nu prea văd cine i-ar face față lui Pogacar. Mai mult, cred că ar prefera să facă tripla Marilor Tururi, chiar dacă va sacrifica anul următor din punct de vedere al formei. Așa că nu m-ar surprinde deloc dacă săptămâna viitoare ar anunța: „Voi concura în Turul Spaniei”. Dacă vine Roglic, dacă se va reface, atunci el va fi principalul său rival. Primoz a câștigat de 3 ori „Vuelta”, așa că are experiența necesară. Mi-ar plăcea ca ei să se lupte în Turul Spaniei.