Jucătoarea britanică de tenis Johanna Konta (nr. 38 mondial) a deplâns faptul că meciul său a debutat după miezul nopţii şi s-a încheiat după ora 3 dimineaţa în turul al doilea la Australian Open, în noaptea de joi spre vineri la Melbourne, informează AFP citată de Agerpres. Garbine Muguruza și Maria Sharapova au vorbit și ele despre aceste probleme.
"Să faci asemenea eforturi fizice până dimineaţa, nu sunt de acord. Nu este un lucru bun pentru sănătate, din contră este chiar periculos", a apreciat Konta pentru BBC, după meciul cu spanioloaica Garbine Muguruza (nr. 18), pierdut la ora 3:12 dimineaţa, după peste 2 h 42 min de joc, cu 6-4, 6-7 (3/7), 7-5.
La rândul ei, Muguruza a preferat să glumească pe acest subiect: "Voi merge să-mi iau micul dejun!", a adăugat fostul lider mondial, dublă laureată la Roland Garros (2016) şi Wimbledon (2017).
Maria Sharapova afirmă că ea nu este pregătită să joace după miezul nopţii şi îi consideră nebuni pe cei care se antrenează după ora 00:00. Ea spune că nici spectatorii nu ar dori să vadă meciuri după miezul nopţii, informează News.ro.
"Cred că este evident de ce au făcut asta... pentru vânzările de bilete. Deci este o componentă de afaceri, pe care trebuie să o înţelegem, dar din perspectiva turneului, cred că este nevoie de flexibilitate, deoarece nimeni nu este interesat să vadă două jucătoare de top intrând pe teren după miezul nopţii", a declarat Sharapova, potrivit Reuters.
Precedentul record data de anul trecut, când partida din turul secund dintre belgianca Elise Mertens şi australianca Daria Gavrilova a început la ora 23:59.
Turneul australian deţine şi recordul unui meci de Mare Şlem cu finalul cel mai tardiv. În 2008, australianul Lleyton Hewitt şi Marcos Baghdatis au jucat până la 4:34 dimineaţa pentru a se departaja în cinci seturi.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro