- Jude Bellingham (21 de ani) l-a lăudat pe Rodrygo, după evoluția excelentă din victoria din Liga Campionilor, 3-1 cu Stuttgart: „Doar proștii uită de el”
- Șapte fotbaliști de la Real Madrid au fost nominalizați pentru Balonul de Aur, însă nu și brazilianul de 23 de ani.
Rodrygo a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Realului în ultimele sezoane, însă este rareori amintit atunci când sunt aduse în discuție realizările madrilenilor.
Deși nu a marcat, brazilianul a pus constant presiune pe apărarea celor de la Stuttgart și a pasat decisiv la golul prin care Mbappe a deschis scorul.
Bellingham îi face lobby lui Rodrygo: „Doar proștii uită de el”
După meci, Rodrygo a postat trei fotografii pe Instagram, iar în una dintre ele se îmbrățișează cu cei trei membri ai „BMV”: Bellingham, Mbappe și Vinicius, informează Marca.
Brazilianul a scris și un mesaj: „Liga Campionilor pe Bernabéu. Se simte de fiecare dată ca și cum ar fi prima oară… Seară grozavă pentru echipa noastră”.
Postarea a stârnit numeroase reacții, iar Jude Bellingham a profitat de ocazie pentru a trimite un mesaj: „Doar proștii uită de R (n.r. - Rodrygo)”.
Englezul dorește astfel să pună reflectoarele și pe colegul său, căruia mulți nu-i acordă atenția cuvenită.
Rodrygo (23 de ani) a fost unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Real Madrid în sezonul precedent, dar nu a fost nominalizat pentru Balonul de Aur.
Brazilianul s-a declarat dezamăgit și consideră că merita ca numele său să fie inclus pe lista de 30 de fotbaliști.
Real Madrid va mai juca în prima fază din Liga Campionilor cu Lille (deplasare), Borussia Dortmund (acasă), AC Milan (a), Liverpool (d), Atalanta (d), Salzburg (a) și Brest (d).