Oficial  Juventus și-a prezentat  noul antrenor
Thiago Motta, noul antrenor a lui Juventus Foto:Imago

Oficial Juventus și-a prezentat noul antrenor

  • Brazilianul Thiago Motta (41 de ani) va fi noul tehnician al „Bătrânei Doamne” începând de sezonul viitor.
  • Juventus s-a despărțit de Massimiliano Allegri (56 de ani), după un sezon încheiat pe locul al 3-lea în Serie A.

Thiago Motta nu are foarte multă experiență ca antrenor principal, dar a demonstrat în stagiunea recent încheiată că poate avea rezultate formidabile, după ce a dus-o pe Bologna până pe locul 5 în Serie A, poziție care o califică direct în grupele UEFA Champions League.

Deși se știa de mult de interesul lui Juventus pentru Motta, acesta a fost instalat abia miercuri, 12 iunie.

Thiago Motta este oficial noul antrenor al lui Juventus

Clubul Juventus a anunțat că Thiago Motta este noul antrenor principal al echipei.

Tehnicianul a semnat cu „Bătrâna Doamnă” un contract valabil până în vara lui 2027.

„Motta, în vârstă de 41 de ani, și-a început cariera de antrenor în 2018, cu echipa de tineret a lui Paris Saint Germain, club la care își încheiase cariera de jucător cu câteva luni înainte.

Călătoria sa de antrenor în Italia a început pe banca lui Genoa, în 2019, înainte de a prelua posturi de antrenor principal la Spezia și Bologna, obținând cu cea din urmă o calificare istorică în Liga Campionilor în sezonul trecut”, au scris reprezentanții lui Juventus despre Motta pe site-ul oficial al clubului.

Prima reacție a lui Motta, după instalarea la Juventus

La scurt timp după ce a devenit oficial antrenorul lui Juventus, tehnicianul în vârstă de 41 de ani a avut o primă reacție.

„Sunt foarte fericit să încep un nou capitol la cârma unui club mare precum Juventus.

Le mulțumesc proprietarilor și conducerii, care pot fi siguri de ambiția mea de a menține steagul sus la Juventus și de a-i mulțumi pe fani”, a spus Thiago Motta, conform sursei citate. 

Până să ajungă la Juventus, Thiago Motta le-a antrenat pe Paris Saint-Germain U19 (iulie 2018 - iulie 2019), Genoa (octombrie 2019 -decembrie 2019), Spezia (iulie 2021 - iunie 2022) și Bologna (septembrie 2022 - iunie 2024).

REPORTAJ. Cum s-a transformat un eveniment religios, cu 15.000 de persoane prezente pe Arena Națională, într-un moment politic. „Dumnezeu trezește o țară prin cutremure” – FOTO/VIDEO

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

Citește mai mult

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %