Kobe Bryant va fi inclus în Hall of Fame de Michael Jordan

​Michael Jordan, legenda baschetului american, va pronunţa discursul de includere, cu titlu postum, a regretatului Kobe Bryant în Hall of Fame (Panteonul gloriilor), cu ocazia unei ceremonii care va avea loc pe 15 mai, la Uncasville (Connecticut), după ce a fost amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.

Kobe BryantFoto: nba.com

"Peste 50 de membri ai Hall of Fame sunt aşteptaţi la acest eveniment. Membrilor Clasei 2020 li s-a cerut să aleagă persoane deja incluse pentru a le însoţi şi a le prezenta", se precizează într-un comunicat al organizatorilor.

Michael Jordan, cu ochii în lacrimi, a luat deja cuvântul pentru a onora memoria lui Bryant, cu ocazia emoţionantului omagiu care i-a fost adus fostului star al lui Los Angeles Lakers, în februarie 2020, la câteva săptămâni după moartea sa într-un accident de elicopter, produs pe 26 ianuarie la Calabasas, în apropiere de Los Angles, în care şi-a pierdut viaţa şi fiica sa Gianna (13 ani), alături de alte şapte persoane.

Alţi doi jucători care fac parte din marea istorie a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) vor fi incluşi în Hall of Fame: Tim Duncan, cvintuplu campion cu San Antonio Spurs, şi Kevin Garnett, câştigătorul unui titlu cu Boston Celtics. Ei vor fi prezentaţi de David Robinson şi Isaiah Thomas.

Vedeta ligii profesioniste feminine de baschet (WNBA) Tamika Catchings şi fostul antrenor al echipei Houston Rockets, Rudy Tomjanovich, dublu campion al NBA (1994, 1995), se vor bucura la rândul lor de această onoare. Ei vor fi incluşi în Hall of Fame de Hakeem Olajuwon, fostul star al lui Rockets, transmite Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
12:46

Citește mai mult

Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special
11:17

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”
Superliga
14:38

Golazo în Turcia!     Daniel Popa,  reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Stranieri
10:37

Știri ultima oră
13:23
Dinamo - Universitatea Craiova LIVE de la 21:00, în etapa #5 din play-off » Echipele de start. Opruț, fundaș central

19:56
Supergol la Ploiești FOTO. Gicu Grozav a înscris dintr-un unghi incredibil
Supergol la Ploiești FOTO. Gicu Grozav a înscris dintr-un  unghi incredibil
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
18:08
2026, un vis FC Argeș e cu un picior în Liga 1, dar Piteștiul încă așteaptă primele utilaje: cum arată locul vechiului stadion „Nicolae Dobrin”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Top stiri din sport
Dan Udrea  Ce înseamnă că Istvan Kovacs   dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Opinii
13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Citește mai mult
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu”  Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3   + Ce a făcut Vinicius
Campionate
13:21

 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate
15:54

„O ofensă la adresa fotbalului”    Cristi Balaj,  dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”
Superliga
14:54

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %