- Kylian Mbappe (26 de ani) ar putea să nu mai primească cele 55 de milioane de euro despre care susține că PSG trebuie să i le achite.
- Mbappe nu mai este privit cu ochi buni de PSG, chiar dacă francezul a recunoscut că încă urmărește rezultatele echipei și a rămas atașat de aceasta.
Mbappe a fost autorul unui gol spectaculos în înfrângerea cu Barcelona, scor 2-5, după o cursă de peste 50 de metri reușită de atacantul lui Real Madrid.
Mbappe, probleme în disputa cu PSG
Federația Franceză de Fotbal a respins inițial cererea lui Paris Saint-Germain de a reexamina hotărârea inițială, pe motiv că aceștia au depășit termenul de 10 zile pentru depunere, în luna noiembrie, Mbappe primind din nou câștig de cauză.
Acum, Federația Franceză de Fotbal a respins cererea avocatului lui Mbappe, Delphine Verheyden cu privire la plata pe care trebuie s-o facă PSG, iar UEFA nu va analiza cazul în contextul în care nu a primit toată documentația, informează lequipe.fr, potrivit marca.com.
Federația nu a transmis încă decizia finală la UEFA, pe motiv că așteaptă hotărârea finală a instanței de la Paris, după ce PSG a făcut recurs. Clubul a anunțat în urmă cu două luni că refuză să facă plata.
PSG refuză plata pe motiv că inițialul contract a fost modificat
La fel ca atunci, campioana Franței susține că Mbappe a renunțat la sumă de bună voie, chiar dacă starul lui Real susține că nu există o înțelegere scrisă în acest sens.
„Cazul care este în discuție, și care va fi soluționat în fața unei instanțe competente, este că contractul inițial a fost modificat legal în august 2023 față de sezonul 2024/2025.
Această schimbare a fost pe deplin recunoscută de către jucător chiar și în ianuarie 2024, până când a decis să renunțe la toate angajamentele sale, la părăsirea clubului”, a declarat, în urmă cu două luni, un oficial al clubului, potrivit sursei citate.