Ladislau Boloni: "Jocul Stelei din anii '80 aminteşte de cel de acum al Barcelonei"

​Stilul de joc al Stelei din anii '80 aminteşte de cel de acum al Barcelonei, a declarat Ladislau Boloni, cel mai vârstnic antrenor din campionatul Belgiei, pentru revista Sport/Foot Magazine, informează Agerpres.

Ladislau BoloniFoto: Rompres

"Ador jocul din două atingeri ale mingii! Cred că este cel mai greu, fiindcă cere jucători inteligenţi. Atenţie, vorbesc de un joc în două atingeri, fără să exclud însă frumuseţea şi eficacitatea driblingului sau a jocului cu mingi lungi. Îmi place jocul cu care eram cu adevărat foarte mari când eram la Steaua Bucureşti.

Jucam din două atingeri şi am dominat Europa, am jucat două finale în trei ani. Eram puţin ca Barca de acum. În plus, ei au un Messi care face diferenţa. Jocul de pase era însă rapid, fiindcă eram capabili să gândim mai repede ca alţii. Ca să reuşeşti asta, repet, ai nevoie de mijloacele necesare", a spus fostul mijlocaş al Stelei, în vârstă de 66 de ani.

Tehnicianul echipei Royal Antwerp a vorbit despre încercarea de a-i învăţa pe fotbalişti să joace mai repede: "Încerci. După aceea, ştiţi... Sunt oameni care s-au născut ştiind să cânte la vioară şi cei care se străduiesc nu ştiu cât timp. Întotdeauna va fi mai puternic cel care are mai mult talent căzut din cer. În cariera mea, am avut doi jucători care, când începeam să vorbesc despre o problemă, înţelegeau deja după trei cuvinte unde vreau să ajung. E vorba de Raphael Varane şi Cristiano Ronaldo".

Românul o pregăteşte din vara lui 2017 pe Antwerp, care a încheiat pe locul 4 ultima ediţie de campionat.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Secretul Scandinaviei   Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și   au superfotbaliști  ca Haaland și Hojlund
Campionate
12:29

Citește mai mult

​Sărbători interzise  Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători?   Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
Lumini și umbre
12:05

Ancelotti a decis!  Tehnicianul lui   Real Madrid  știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Campionate
11:53

CFR e numai una   Președintele Balaj   laudă spectacolul  făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Superliga
11:23

Știri ultima oră
13:50
„Avem și noi durerile noastre” O fostă vedetă, apel profund la înțelegere: „Publicul e nedrept de multe ori”
„Avem și noi durerile noastre” O fostă vedetă, apel profund la înțelegere: „Publicul e nedrept de multe ori”
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superfotbaliști ca Haaland și Hojlund
12:05
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
11:23
CFR e numai una Președintele Balaj laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
CFR e numai una  Președintele Balaj  laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Top stiri din sport
Tragedie în Croația  Un fost internațional a murit într-un   accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Campionate
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Citește mai mult
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Cine arbitrează Rapid - U Cluj  „Centralul” partidei, lăudat de   Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Superliga
10:23
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică: „Este cel mai bun din România!”
Citește mai mult
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Boupendza, comemorat în Turcia    FOTO:  Gestul făcut pe stadionul lui   Galatasaray  de Mario Lemina, fost coleg cu atacantul la națională
Campionate
10:01

„Taci cu Talpan!”  Arlauskis și-a ales partea în „războiul civil”:   „FCSB este Steaua!  Duminică joacă Steaua cu CFR”
Superliga
09:34

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %