Laurențiu Reghecampf, prezentat oficial la CSU Craiova - Care sunt obiectivele antrenorului

​Laurenţiu Reghecampf, noul antrenor al echipei CSU Craiova, a declarat, marţi, că a fost angajat la un club mare, care îşi doreşte performanţă, aşa cum îşi doreşte şi el.

Foto:

"Este o experienţă nouă, un club mare, care îşi doreşte ceea ce îmi doresc şi eu, câştigarea campionatului şi a cât mai multor trofee.

Începem cu un meci în două zile, un meci dificil (n.r. - returul cu Laci, după 0-1 în tur) după o partidă pierdută în deplasare, dar sunt sigur că jucătorii vor fi motivaţi, vor încerca să evolueze mult mai bine şi să uite ultimele două rezultate, care nu au fost pozitive. Va fi un meci dificil, o să vorbesc astăzi cu ei, o să avem o şedinţă pe marginea acestui meci, trebuie concentrare multă, trebuie să ne strângem cu toţii să încercăm să ne calificăm mai departe în această competiţie, să încercăm să ne pregătim cât mai bine, pentru că programul este foarte încărcat şi începutul nu a fost cel care este dorit la Universitatea Craiova.

Relaţia dintre mine şi patronul Universităţii Craiova este o relaţie veche, suntem prieteni, am vorbit de foarte multe ori, discutam mereu despre ceea ce se întâmplă la echipă, în perioada în care am antrenat în Arabia Saudită l-am avut şi pe Mitriţă la echipă, care este foarte apropiat de domnul Rotaru, am discutat de foarte multe ori despre fotbal. Ne-am înţeles, am bătut palma, vom fi împreună pentru doi ani.

Sunt adeptul unei pregătiri bune, dar sunt sigur că şi cei care au fost înaintea mea au lucrat, au făcut o pregătire foarte bună. Nu vreau să vorbesc despre acest lucru şi nu mă veţi auzi niciodată discutând despre antrenorul care a fost înaintea mea.

Ne preocupă în momentul de faţă să îmbunătăţim lotul echipei şi valoarea echipei. Nu ştiu să vă spun acum de câţi jucători este nevoie. Echipa asta s-a bătut an de an la campionat, dar s-au pierdut anumite momente. Înseamnă că există valoare în echipă, există nivelul necesar pentru a câştiga un campionat, trebuie punctate, rezolvate anumite probleme, care se vor rezolva.

În aceste două zile pot lucra doar la mentalitatea jucătorilor, la încrederea lor, să-i încurajez şi să rezolvăm cât putem anumite probleme care s-au întâmplat. Nu e un dezastru dacă nu trecem de albanezi, dar e o mare ruşine, ar fi un obiectiv pierdut. Ar fi o bulină neagră pentru toată lumea care lucrează la Universitatea Craiova.

Staff-ul meu va fi format din Cristian Ţermure, Viorel Dinu şi Bogdan Merişanu. Obiectivul nostru este să câştigăm tot ceea ce este de câştigat, acelaşi din fiecare an. Fanilor nu pot să le promit decât că tot ce ţine de mine, de pregătirea pe care o am şi de ceea pot să fac o voi face sută la sută şi de aceea la fiecare meci trebuie să le dau jucătorilor impulsul de care au nevoie pentru a câştiga. Plecăm în campionat cu a treia şansă la titlu, noi încercăm să venim din spate, dar cu siguranţă vom juca un rol important în această luptă, anul acesta", a declarat Reghecampf, într-o conferinţă de presă.

Laurenţiu Reghecampf a fost numit, luni, antrenor al echipei CSU Craiova, în locul lui Marinos Ouzounidis.

Tehnicianul are un contract valabil pe o perioadă de 2 ani şi a condus, marţi, primul antrenament, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 