Lecția involuntară de tenis, victoria fără dubii a Irinei Begu și picăturile care au vrut să strice petrecerea

Lecția involuntară de tenis, victoria fără dubii a Irinei Begu și picăturile care au vrut să strice petrecerea

​Singurele care au pus probleme pe Terenul 12 au fost picăturile, pentru că pe teren Irina Begu (116 WTA) a condus ostilitățile de la un capăt la altul cu Lin Zhu (106 WTA), scor 6-1, 6-1. Tactica (auzită de mine pe toată durata confruntării - am stat fix lângă Victor Crivoi, antrenorul ei), a dat roade, iar Irina este în turul doi la Roland Garros. Locul privilegiat m-a făcut să primesc gratis și involuntar o lecție de strategie în tenis, plus înțelegerea unor termeni pe care i-am tot auzit de-a lungul timpului prin deplasări...

Irina Camelia BeguFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Roland Garros: Irina Begu vs Lin Zhu 6-1, 6-1 / Debutul perfect - Victorie în 58 de minute

Părinții Irinei, garanția că sunt pe terenul potrivit

Terenurile 10-16 sunt atât de apropiate încât dacă nu ești atent poți rata intrarea precum ieșirea de pe o autostradă cu multe benzi din afară. Îmi dau seama că am nimerit unde trebuie pentru că îi văd într-un colț al tribunei pe părinții Irinei.

Ready, play!

Totul este pregătit, meciul începe. Am o singură problemă: începe să picure destul de puternic, iar din câte știu laptopul meu nu este rezistent și la apă (suficient că a suferit ceva șocuri zilele astea). Privesc în sus și observ că plouă practic dintr-o jumătate de nor. Momentul ală când parcă toată planeta vrea să-ți fie împotrivă. Ei, ăsta e motiv să te plângi?

Locul privilegiat

Terenul 12 are o singură tribună, iar aceasta are șase rânduri. Cum vă spuneam mai sus, i-am zărit pe părinții Irinei și m-am așezat și eu undeva lângă. Fix pe locul de lângă mine a venit Victor (Crivoi, antrenorul Irinei). Mă uit pe scaun, și da, scrie că locul este rezervat pentru echipele jucătoarelor. Nu mai vine nimeni, așa că râmân pe poziție.

De ce locul privilegiat? Pentru că aud absolut tot ce se discută în sânul echipei Irinei, iar în acest fel înțeleg mai bine ce se întâmplă pe teren. Sigur că nu o cunosc pe chinezoaică (nu i-am văzut vreodată vreun meci), dar deja știu cam cum ar trebui jucată: înalt pe a doua și mult pe rever (Begu este sfătuită să joace cu ceva înalțime pe backhand-ul adversarei, Lin fiind în mod evident mai scundă decât Irina noastră).

Tactica funcționează

Da, Irina face pe teren ceea ce discută lângă mine Victor Crivoi cu unul dintre apropiați, iar micuța tabelă în favoarea jucătoarei noastre: 3-1 după un sfert de oră. Begu continuă să pună presiune pe asiatică, iar aceasta nu prea mai găsește terenul. Pumnul strâns, se face 4-1 (cu două break-uri).

Picăturile de mai devreme îmi dau ceva emoții: tasta A nu mai percutează chiar de la prima strigare, însă până la urmă apa iese așa cum a și intrat: pe cale naturală.

Totuși, se întâmplă ceva cu vremea zilele acestea la Paris: e răcoare, picură din senin când ți-e lumea mai dragă, iar vântul contribuie și el la starea de disconfort. Da, plouă iar, minunat...

Între timp, după 27 de minute Irina duce la capăt lucrurile: 6-1.

Lecția involuntară de tenis

", , , , , , , , , , , , , , , , ", sunt doar câteva dintre expresiile pe care le-am auzit de-a lungul meciului stând practic pe locul alăturat echipei Irinei. Sigur că pe unele le-am înțeles perfect, pe altele presupun doar că da. Este fascinant să observi limbajul codat al tenisului, expresiile folosite jos, în zgură, care sunt diferite de cele pe care le tot auzim la tv.

Între timp, iese soarele nu doar pe cer, dar și pe strada Irinei: a făcut break-ul, a respirat lung și adânc așa cum i s-a tot cerut, iar acum conduce cu 4-1. Poate fi pasul decisiv spre calificarea în turul al doilea.

58 de minute a durat chinul lui Zhu: 6-1, 6-1, iar eu îmi permit o glumă cu părinții Irinei: "fată cuminte, nu ne-a ținut mult aici, a văzut că e frig și bate vântul"...

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
12:46
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Citește mai mult
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special
11:17

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”
Superliga
14:38

Golazo în Turcia!     Daniel Popa,  reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Stranieri
10:37
Golazo în Turcia! Daniel Popa, reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Citește mai mult
Golazo în Turcia!   Daniel Popa, reuşită spectaculoasă pentru Genclerbirligi
Știri ultima oră
20:50
LIVE Dinamo - Craiova, în etapa #5 din play-off-ul Ligii 1. Oltenii lovesc bara
LIVE Dinamo - Craiova, în etapa #5 din play-off-ul Ligii 1. Oltenii lovesc bara
21:06
Cu ochii pe Europa League FCSB poate primi un ajutor uriaș în Liga Campionilor! Totul depinde de câștigătoarea EL
Cu ochii pe Europa League FCSB poate primi un ajutor uriaș în Liga Campionilor! Totul depinde de câștigătoarea EL
20:40
„Ați fi semnat pentru egal?” MM Stoica a răspuns fără ezitare: „E foarte adevărat că am marcat la prima șansă, dar ei n-au avut ocazii!”
„Ați fi semnat pentru egal?” MM Stoica a răspuns fără ezitare: „E foarte adevărat că am marcat la prima șansă, dar ei n-au avut ocazii!”
11:17
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Papa Francisc a murit Suveranul Pontif avea 88 de ani și a iubit sincer fotbalul, pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Top stiri din sport
Dan Udrea  Ce înseamnă că Istvan Kovacs   dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Opinii
13:27
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Citește mai mult
Dan Udrea Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Mbappe, fluierat pe „Bernabeu”  Nu e liniște la Real Madrid. Victorie chinuită, în minutul 90+3   + Ce a făcut Vinicius
Campionate
13:21

 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate
15:54

„O ofensă la adresa fotbalului”    Cristi Balaj,  dezamăgit după înfrângerea cu FCSB: „Dacă așa arată o campioană… Să-i ajute Dumnezeu”
Superliga
14:54

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa