FC Timisoara a ratat victoria in prelungiri cu FCM Tg. Mures si a obtinut doar un punct dupa 0-0 in cea de-a XXVIII-a etapa a Ligii 1. Banatenii au beneficiat de o lovitura de la 11 metri in prelungiri, insa Balauru a aparat sutul lui Ianis Zicu si elevii lui Ioan Ovidiu Sabau au plecat neinvinsi de pe stadionul Dan Paltinisanu.
Click aici pentru rezultatele si clasamentul Ligii 1!
Timisoara a dominat partida cu Tg. Mures insa Goga, Zagrean, Zicu sau Magera nu au reusit sa gaseasca drumul spre gol. Banatenii au ramas si fara Pantilimon in minutul 73 (accidentat dupa un contact cu Astafei), in poarta intrand Taborda.
Banatenii ar fi putut da lovitura decisiva in ultimele minute, insa sansa nu a fost de partea lor. Balonul sutat de Dan Alexa l-a lovit in mana pe Dorel Zaharia (min. 90), aflat in careu, iar arbitrul Alexandru Deaconu a acordat lovitura de la 11 metri. Golgeter la zi in Liga 1, Ianis Zicu a trimis un sut la semi-inaltime, pe mijloc, insa Balauru a intuit miscarea timisoreanului si a aparat, lasand-o pe Timisoara fara victorie.
Cu acest punct obtinut, Timisoara egaleaza pe Otelul in clasament, urcand pe primul loc. Moldovenii lui Dorinel Munteanu au insa un meci mai putin, ei urmand a juca duminica, impotriva Gloriei Bistrita.
Echipe de start:
Timisoara: Pantilimon (Taborda '73), Helder, Ghionea, Burca, Sepsi, Curtean (Tames '53), Alexa, Goga, Zicu, Magera, Zagrean (Nikolic '82)
FCM Tg. Mures: Balauru, Rus, Bruno, Munteanu, Cordos, Szilagy, Vagner (Ba '69), Vasilache, Astafei, Didi (Zaharia '46), Raduta (Ruiz '60)
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro