- Un presupus fault a cărui presupusă victimă a fost Daniel Bîrligea a aprins conflictul dintre Cristi Balaj și Marius Avram, dar a trecut în plan secund faza care devine deja virusul incurabil al fotbalului - simulările.
Lumea începe să uite ce a aprins conflictul dintre Cristi Balaj și Marius Avram. Este o ceartă care capătă dimensiuni îngrijorătoare.
Dacă lucrurile pe care le dezgroapă cei doi foști arbitri, oameni legați de fotbal și în prezent, sunt numai în parte adevărate, este foarte rău. Se vorbește acolo de trafic de influență, de nepotism (tătism!?), de interese oculte și de arbitraje dirijate.
O lume întunecată care pune într-o lumină proastă și presa ale cărei dezvăluiri nu erau decât pistol cu apă!
Păreri diferite, nimic grav
Am trecut în altă dimensiune. Acum nu mai este vorba că Balaj, președintele CFR-ului, interpretează diferit de Avram, analistul Digi Sport, faza la care FCSB a beneficiat de un penalty în meciul cu U Cluj.
Primul e de părere că Simion nu l-a faultat pe Bîrligea, cel de-al doilea, consideră că decizia lui Szabolcs Kovacs este corectă, că intervenția fundașului clujean la atacantul fecesebist este neregulamentară, impunându-se penalty-ul.
Loviți de metorit
E instructiv că prin ricoșeul unei faze litigioase suntem introduși în intestinele fotbalului nostru, doar că riscăm să pierdem ideea originară. Iar aceasta este simularea în toată splendoarea ei. Fiindcă ați observat cred, simulările jucătorilor au întrecut orice închipuire. Și nu, nu e doar la noi.
În general, fotbalul este atins de această maladie. De la piscurile Champions League până în măruntaiele diviziilor județene, oamenii se prefac la greu.
Jucători de suta de milioane de euro laolaltă cu old boys care își trag sufletul din liga a 4-a cad ca loviți de meteorit la prima suflare a adversarului de lângă ei, iar domnii arbitri intră cu nonșalanță în acest joc, sancționând faulturi imaginare.
Din același registru. Cum vi s-a părut plonjonul lui Okan Buruk după ce a fost strâns de nas de Jose Mourinho?
Rolul arbitrilor în comedie
Așa se face că nu știi ce te enervează mai tare: simularea grosieră și teatrul ieftin al fotbalistului, care urlă de durere după ce i-a fost atinsă o moleculă a tricoului de fundaș, sau decizia marțială a domnului cu fluierul, care arată fault și îl concediază pe împricinat cu gesturi de vătaf pe moșia lui kir Vassaras.
Ca să n-o mai lungesc, după părerea mea Bîrligea simulează. Simulează grosolan, sănătos și dizgrațios.
Marea familie
Cu atât mai mult impresionează neplăcut faptul, e că gestul vine de la un fotbalist pe care îl credeam onest. Un băiat dintr-o bucată, serios, și fără harfe-n cap de beizadea de capitală. Un truditor al fotbalului, al cărui efort este răsplătit pe măsură.
Greșit! E suficientă o fază ca aceea din meciul cu U, pentru a strica aproape totul. Numitul Bîrligea Daniel aparține și el marii familii a simulatorilor. De la Vini Junior până la vreun Gheorghiță și chiar mult mai jos nu e familie mai unită.
Nu acesta e fotbalul nostru
De-aia vin și spun că încep să îi înțeleg tot mai bine pe cei cărora nu le place fotbal. Pe cei cărora nu le mai place fotbalul.
Nu că înainte datul cu piciorul în minge era o prelungire a Academiei Franceze, deși mari scriitori au lăsat pagini memorabile despre fotbal. Ideea este că nu acesta este fotbalul cu care unii dintre noi am crescut.
Dacă nu credeți, luați de vedeți un meci important de acum niște ani (e plin youtube-ul de rezumate istorice) și încercați o comparație.
Povestea că pe atunci se juca cu basca pe cap e o minciună. La fel ca plonjoanele stimabililor care simulează.