Liga Campionilor: CFR Cluj a aflat numele posibilelor adversare din primul tur preliminar

Liga Campionilor: CFR Cluj a aflat numele posibilelor adversare din primul tur preliminar

CFR Cluj a aflat numele posibililor adversari din primul tur al Ligii Campionilor. Misiunea campioanei României se anunţă una extrem de dificilă, întrucât echipele sunt foarte puternice, transmite Mediafax.

CFR ClujFoto: cfr1907.ro

Astana (KAZ), Ludogoreţ (BUL), Steaua Roşie Belgrad (SRB), Shkëndija (MKD) şi AIK Stockholm (SWE) sunt formaţiile care pot ieşi calea grupării pregătite de Dan Petrescu. UEFA a anunţat şi datele la care vor avea loc partidele. Astfel, meciul tur se va desfăşura în perioada 9/10 iulie, iar returul este programat o săptămână mai târziu, 16/17 iulie.

Campioana a plecat marţi în cantonamentul din Austria, unde va pregăti startul sezonului şi preliminariile din Champions League. Pe lângă Adam Lang, alţi doi fotbalişti cu care CFR a încheiat sezonul trecut nu mai intră în planurile lui Dan Petrescu. Mijlocaşul Mate Males şi atacantul Cristian Bud nu au făcut deplasarea în Austria, dar situaţiile lor sunt diferite. Jucătorul român de 33 de ani a ajuns la final de contract, un angajament semnat în februarie, în timp ce George Ţucudean încerca să-şi rezolve problemele cu inima, la Viena.

CFR l-a achiziţionat în această vară pe Mario Rondon, de la Gaz Metan, ca variantă de rezervă pentru golgheterul Ţucudean şi Cristi Bud este liber să-şi caute echipă. Atacantul are două oferte din Asia, dar ar putea ajunge la Hermannstadt, club cu care semnase în februarie. Sibienii l-au prezentat atunci pe Bud, ca fiind noua achiziţie, dar CFR la deturnat pe atacant, imediat după prezentarea oficială de la Hermannstadt. Cinci partide a reuşit să bifeze Bud, în play-off şi Cupa României, în ultima perioada a sa la CFR.

Cum arată grupele pentru tragerea la sorți:

Grupa 1

Astana (KAZ)

Ludogorets (BUL)

Steaua Roșie Nelgrad (SRB)

Shkëndija (MKD)

AIK Stockholm (Suedia)

Sūduva (LTU)

CFR Cluj (ROU)

Ferencváros (HUN)

Nõmme Kalju (EST)

Ararat-Armenia (ARM)

Grupa 2

Celtic (SCO)

Qarabağ (AZE)

Sheriff Tiraspol (MDA)

F91 Dudelange (LUX)

Slovan Bratislava (SVK)

Valletta (MLT)

Sarajevo (BIH)

Sutjeska (MNE)

Partizani (ALB)

Saburtalo (GEO)

Grupa 3

BATE Borisov (BLR)

Maribor (SVN)

Rosenborg (NOR)

HJK Helsinki (FIN)

Dundalk (IRL)

The New Saints (WAL)

Winners of the preliminary round

Piast Gliwice (POL)

Valur Reykjavík (ISL)

Linfield (NIR)

HB Tórshavn (FRO)

Riga (LVA)

*echipele scrise cu bold sunt capi de serie

Tragerea la sorţi va avea loc marţi, de la ora 15.30, la Nyon.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Acuzații grave!  Selmani acuză un adversar de  rasism , după Petrolul - Dinamo: „Ar trebui să fie suspendat”. Ce i-ar fi spus un jucător ploieștean
Liga 1
24.11
Acuzații grave! Selmani acuză un adversar de rasism, după Petrolul - Dinamo: „Ar trebui să fie suspendat”. Ce i-ar fi spus un jucător ploieștean
Citește mai mult
Acuzații grave!  Selmani acuză un adversar de rasism , după Petrolul - Dinamo: „Ar trebui să fie suspendat”. Ce i-ar fi spus un jucător ploieștean
Gigi Becali, nervos după exit-poll  Un nou derapaj la adresa Elenei Lasconi  și a celor care au votat-o + ce a spus despre marea surpriză: „A venit la Palat ca să-l susțin!”
Diverse
24.11
Gigi Becali, nervos după exit-pollUn nou derapaj la adresa Elenei Lasconi și a celor care au votat-o + ce a spus despre marea surpriză: „A venit la Palat ca să-l susțin!”
Citește mai mult
Gigi Becali, nervos după exit-poll Un nou derapaj la adresa Elenei Lasconi și a celor care au votat-o + ce a spus despre marea surpriză: „A venit la Palat ca să-l susțin!”
A fost sau n-a fost?  VIDEO  cu faza:  Gol „fantomă” validat de VAR  în FCSB - Slobozia! Reluările TV n-au putut lămuri nimic
Liga 1
24.11
A fost sau n-a fost?VIDEO cu faza: Gol „fantomă” validat de VAR în FCSB - Slobozia! Reluările TV n-au putut lămuri nimic
Citește mai mult
A fost sau n-a fost? VIDEO cu faza:  Gol „fantomă” validat de VAR în FCSB - Slobozia! Reluările TV n-au putut lămuri nimic
Lăcătuș, celebrat în Bulgaria!  Legenda Stelei,  personaj principal  în scenografia de la derby-ul CKSA Sofia - Ludogorets » 20 de ani de „frăție” cu Peluza Sud Steaua
Campionate

Dan Udrea Am investit mai mult în  stadioane  decât în secțiile de votare
Opinii
24.11
Dan UdreaAm investit mai mult în stadioane decât în secțiile de votare
Citește mai mult
Dan Udrea Am investit mai mult în stadioane decât în secțiile de votare
Avertisment pentru FCSB!  Hoffenheim a adus  antrenorul „șahist” , iar echipa alb-albastră a făcut un meci mare
Europa League
24.11
Avertisment pentru FCSB! Hoffenheim a adus antrenorul „șahist”, iar echipa alb-albastră a făcut un meci mare
Citește mai mult
Avertisment pentru FCSB!  Hoffenheim a adus antrenorul „șahist” , iar echipa alb-albastră a făcut un meci mare
Replică pentru Rednic   Mircea Lucescu  a auzit declarația „Puriului” și a reacționat: „Câte goluri are el în 16 etape?”
Nationala

„Niță și Alibec au greșit” Concluzia lui Mircea Lucescu, după incidentele din România - Kosovo, scor 3-0, la „masa verde”