Lionel Scaloni şi Pablo Aimar, selecţioneri interimari ai naționalei Argentinei

Antrenorii naţionalei de tineret ai Argentinei (U 20), Lionel Scaloni şi Pablo Aimar, vor prelua temporar banca tehnică a selecţionatei "Albiceleste", până la găsirea unui succesor pentru Jorge Sampaoli, a anunțat Federația Argentiniană de Fotbal, potrivit AFP.

Lionel ScaloniFoto: afa.com.ar

"Meciurile amicale care se vor disputa până la sfârşitul anului vor fi conduse de Scaloni şi Aimar. Suntem în căutarea un proiect şi ne vom lua timpul necesar pentru a face cea mai bună alegere", a declarat preşedintele Asociaţiei fotbalului argentinian (AFA), Claudio Tapia.

Argentina urmează să joace următoarele două meciuri amicale în SUA, contra Guatemalei, pe 7 septembrie la Los Angeles, şi Columbiei, pe 11 septembrie la New York.

Pentru lunile octombrie și noiembrie, meciurile nu au fost confirmate.

AFA l-a demis din funcţie pe Jorge Sampaoli, care nu s-a aflat decât un an pe banca tehnică a naţionalei din Argentina. El plăteşte astfel pentru contra-performanţa Argentinei de la Cupa Mondială din Rusia, unde a fost eliminată în optimi de Franţa (scor 4-3).

Nici Scaloni, fost jucător al echipelor Newell's Old Boys şi La Coruna, şi nici Aimar (ex-River Plate şi Valencia) nu au antrenat echipe profesioniste. Ei au fost numiţi de urgenţă în urmă cu trei săptămâni la conducerea Argentinei U20, după demisia secunzilor lui Sampaoli, care urmau să preia echipa.

Cei doi antrenori se vor ocupa și de naționala U 20, alături de care participă în prezent la un turneu în Spania.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF