- Dar mai ales ce poate face Man pentru el însuși. Despre asta nu se prea vorbește. Cocolit și alintat, fotbalistul român, indiferent de numele pe care-l poartă, are impresia că trăiește într-o lume ostilă în care doar ai lui sunt în stare să-l înțeleagă.
Despre Mircea Lucescu se pot spune multe, numai că trândăvește nu. Ultima dovadă este proxima vizită a selecționerului în Italia, unde vrea să înțeleagă la fața locului ce se întâmplă cu Dennis Man. De ce nu mai joacă, de ce a pierdut locul de titular în echipa Parmei.
Iar lucrurile sunt mai simple de înțeles când cel care pregătește și alcătuiește echipa este chiar un român.
Cristi Chivu, unul dintre cei mai de succes jucători români în străinătate pare să se fi construit cu aceeași rigoare și ca antrenor.
Motivele lui Lucescu sunt clare
Dar cum pot Mircea Lucescu și Cristi Chivu să îl salveze pe Dennis Man? Cum să îl extragă din mediocritatea în care s-a scufundat fix din momentul în care conaționalul lui a preluat conducerea Parmei?
Dar este asta misiunea lui Chivu? Pentru că a lui Mircea Lucescu este. În calitatea lui de selecționer Lucescu trebuie să recâștige orice jucător important.
Mihăilă (tot jucătorul Parmei), Olaru și Drăgușin sunt accidentați. Bîrligea nu își revine după accidentare. Drăguș, una dintre slăbiciunile lui nea Mircea a dat un gol după 6 luni de secetă, apoi a devenit iar indisponibil.
Dar Chivu ce datorie are?
Dar Cristi Chivu de ce ar face asta, de ce s-ar lupta ca Man să revină la o formă decentă în condițiile în care Man nu l-a ajutat deloc în complicata întreprindere de a salva echipa de la retrogradare?
Parma cu Chivu antrenor a devenit în scurt timp o formație care a fost egala Interului și a Fiorentinei, dar mai ales învingătoarea lui Juve.
Presupusa datorie morală pe care Chivu ar avea-o față de fotbalul în care s-a lansat nu se suprapune deloc cu obligația de a arăta că este un antrenor bun. Nu doar unul promițător de la formații de „Primavera”.
Maturizează-te, Dennis Man!
Contextul nu ne ajută deloc să-i construim un alibi „băiatului”. Dacă nu i-ar fi fost Chivu antrenor puneam să cânte placa persecuției românilor. Nu merge, clar, fostul fundaș al Interului nu poate să bage pesmeții înmuiați în gura fotbalistului. Așa că toată responsabilitatea cade pe umerii acestuia.


El, Dennis Man, trebuie să se ajute. El trebuie să se analizeze și să se trezească. Chivu nu e angajat pe post de dădacă, iar Mircea, care-i mai tânăr decât noi toți, nu e pe postul de bunic înțelegător. Nu e treaba lor să-l mângâie pe creștet și să-i caute în cornițe.
Ce pot însă face cei doi ar fi să-i spună domnișorului Dennis că e timpul să se maturizeze. Că e vremea să tragă de el și să treacă peste false depresii că n-a prins un transfer la o formație mai bună.
Deocamdată, Parma este prea bună pentru el, nu invers. Vizita lui Lucescu va fi un succes dacă la capătul acesteia Man va fi înțeles acest mesaj. Dar am îndoieli că se va întâmpla așa.