Marca: Santiago Solari va fi demis - Zinedine Zidane va reveni pe Santiago Bernabeu

Real Madrid a ratat toate obiectivele în acest sezon, iar Florentino Perez nu a mai așteptat sfârșitul sezonului pentru a produce un nou șoc pe banca tehnică. Jurnaliștii de la Marca anunță că Santiago Solari va fi demis în a doua parte a zilei de luni, iar Zinedine Zidane va fi reinstalat ca antrenor al "albilor".

Zinedine Zidane si Florentino PerezFoto: Captura Le Figaro

Madridul a pierdut tot sezonul într-o singură săptămâna, iar președintele jucător nu a mai avut răbdare până la finalul stagiunii pentru a aduce pe cineva pe banca tehnică. S-a vorbit mult despre Jose Mourinho, dar Florentino Perez s-a mișcat bine și a reușit (conform Marca, cotidian apropiat de Real) să-l aducă înapoi pe Zizou.

Plecat la finalul sezonului trecut de la Madrid, Zidane parcă a luat cu el toată "magia" rezultatelor, Realul având o stagiune în curs dezastruoasă sub comanda lui Julen Lopetegui și a lui Santiago Solari.

Cu Zidane pe bancă, galacticii au reușit să câștige ultimele trei Champions League, performanță unică până acum în era modernă a competiției.

Santiago Solari și-a luat deja la revedere de la jucători, în dimineața zilei de luni, la centrul Realului de la Valdebebas. Marca vorbește că Zinedine Zidane va conduce primul antrenament al Realului în cursul zilei de marți (sau cel târziu miercuri).

Eliminată în semifinalele Cupei Spaniei de Barcelona și în optimile Champions League de către Ajax Amsterdam, Realul se află pe locul trei în LaLiga (Primera Division), la 12 puncte în urma liderului FC Barcelona.

Ce a reușit Zizou pe banca albilor

Venit la Real Madrid în timpul sezonului (în ianuarie 2016), Zidane a câștigat încrederea lui Florentino Perez și a fanilor după ce a cucerit Liga Campionilor la finalul stagiunii.

Au urmat apoi alte doua "urecheate" câștigate la rând, Madridul ajungând astfel la 13 Ligi ale Campionilor în total (record).

În doi ani și aproape cinci luni, Zidane a cucerit nouă trofee alături de Real Madrid: trei CL, LaLiga în 2017, Supercupa Spaniei (2017), Supercupa Europei (2016, 2017), Cupa Mondială a cluburilor (2016, 2017).

Speculațiile din jurul revenirii lui Zizou conțin și nume de jucători importanți care ar putea să ajungă pe Santiago Bernabeu. Presa din capitala Spaniei îi trece pe listă pe următorii: Eden Hazard, Harry Kane și Neymar.

Zidane și povestea de iubire cu Real Madrid:

S-ar putea să te intereseze și:

Cât durează iubirea, căderea unui imperiu și profeția lui Zidane: Nu vedea cum ar mai putea câștiga cu Real Madrid

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF