Intelegerea dintre Rapid si FC Vaslui pentru transferul in Giulesti a fotbalistilor Stefan Mardare si Marko Ljubinkovic a picat, anunta patronul moldovenilor, Adrian Porumboiu, cel care il considera pe antrenorul bucurestenilor, Mircea Rednic, vinovat. "Aceasta intelegere a fost spulberata de declaratiile lui Rednic. Era o intelegere mai avantajoasa pentru domnul Copos decat pentru mine. Dar asta e", a declarat Adrian Porumboiu.
Finantatorul vasluienilor a sustinut ca plecarea lui Mardare spre Rapid nici nu se mai pune in discutie, in timp ce Ljubinkovic ar mai putea ajunge in Giulesti, dar sansele sale de a evolua sub comanda lui Mircea Rednic sunt de 0,01%.
De cealalta parte, patronul Rapidului, George Copos, a anuntat ca nu s-au incheiat inca negocierile dintre cele doua parti, urmatoarea runda de discutii fiind programata joi, 3 ianuarie.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro