Mario Mandzukic s-a retras din naționala Croației: "Am dat tot ce am avut mai bun pentru cel mai mare succes din istoria fotbalului croat"

La o lună distanță după ce a disputat finala Campionatului Mondial, Mario Mandzukic și-a anunțat retragerea din naționala Croației. Atacantul lui Juventus a pus capăt carierei internaționale la vârsta de 32 de ani.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dragi fani, mereu mi-a plăcut să vorbesc mai mult pe teren decât în afara lui. Aşadar, aceste cuvinte vin puţin mai greu, pentru că ştiu câtă bucurie mi-au adus toate convocările, meciurile şi victoriile. Mai greu, pentru că ştiu ce onoare este să îmbraci tricoul Croaţiei (...) Luna aceasta, când ne-am întors în Zagreb, în Slavonski Brod şi pe tot teritoriul Croaţiei va rămâne cea mai importantă amintire din cariera mea. A fost cea mai frumoasă aventură şi cea mai bună întoarcere acasă. Am dat tot ce am avut mai bun pentru cel mai mare succes din istoria fotbalului croat. Va mulţumesc vouă, suporterilor! Nimeni dintre noi nu este perfect. Întotdeauna mi-am dat sufletul pe teren. De astăzi sunt cu voi, printre cei mai proeminenţi fani croaţi", a fost mesajul de retragere al lui Mandzukic, potrivit Digi Sport.

Mario Mandzukic a debutat la prima reprezentativă a Croației în 2007, iar de atunci a bifat 89 de selecții și a înscris 33 de goluri.

Alături de naționala Croației, Mandzukic a ajuns în această vară până în finala Campionatului Mondial, câștigată de Franța cu 4-2. Jucătorul lui Juventus a stabilit scorul final al partidei dintre Franța și Croația, marcând al doilea gol al naționalei sale. La primul gol al echipei lui Didier Deschamps, Mandzukic a deviat mingea cu capul în propria poartă.

La CM din Rusia, Mandzukic a mai marcat împotriva Danemarcei, în optimi, și în prelungirile semifinalei cu Anglia, aducând calificarea Croației în ultimul act al competiției.

Mandzukic a mai participat la Euro 2012, CM 2014 (Croația a fost eliminată în faza grupelor la ambele competiții) și la Euro 2016 (Croația s-a oprit în optimi).

În cariera sa, Mandzukic a evoluat pentru NK Marsonia, Zeljeznicar, NK Zagreb, Dinamo Zagrev, Wolfsubrg, Bayern Munchen, Atletico Madrid şi Juventus (2015-prezent). Alături de Bayern Munchen, croatul a câștigat trofeul Champions League în sezonul 2012/2013.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 