Max Verstappen dă cărțile pe față în privința șanselor de a-și apăra titlul mondial

După un start de sezon în care a abandonat în două din trei curse disputate până acum, Max Verstappen (RedBull) a vorbit despre șansele de a-și apăra titlul mondial în Formula 1.

Max VerstappenFoto: ANDREJ ISAKOVIC / AFP / Profimedia

Max Verstappen a fost nevoit să abandoneze în turul 39 (se afla pe locul al doilea) al Grand Prixului din Australia, după ce un mic incendiu a izbucnit în partea din spate a monopostului RedBull.

Olandezul a fost nevoit să se retragă și în prima cursă a sezonului, la Sakhir (Bahrain), iar în a doua, Marele Premiu al Arabiei Saudite, a terminat pe primul loc.

În aceste condiții, pilotul RedBull este de părere că apărarea titlului mondial reprezintă deja „o misiune grea”, conform Reuters.

Max Verstappen: „Nu suntem cei mai rapizi și avem probleme la monopost”

„Deja suntem la multe puncte distanță de primul loc în clasamentul piloților (n.r. la 46 de puncte față de liderul Charles Leclerc).

Prin urmare, ca să pot avea șanse la a-mi apăra titlul, trebuie să fim mai rapizi ca Ferrari, lucru ce nu se întâmplă, și să nu mai avem deloc probleme cu monopostul, aspect ce din nou este problematic.

Prin urmare, va fi o sarcină dificilă să-mi apăr titlul mondial în acest sezon” - Max Vestappen.

Plecat din pole-position, Charles Leclerc (Ferrari) a reușit să câștige Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, cursă care a avut loc duminică pe circuitul Albert Park din Melbourne. Podiumul a fost completat de Sergio Perez (RedBull) și George Russell (Mercedes).

Formula 1, clasamentul piloților

1. Charles Leclerc (Ferrari) 71 puncte

2. George Russell (Mercedes) 37

3. Carlos Sainz (Ferrari) 33

4. Sergio Perez (RedBull) 30

5. Lewis Hamilton (Mercedes) 28

6. Max Verstappen (RedBull) 25 etc.

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Live!
Sticky Image
Conferință Marius Șumudică și Răzvan Onea

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF