După ce a pierdut ultimele trei partide, naţionala României are şansa revanşei faţă de suporteri, duminică, în meci amical, în fața vedetelor Angliei. Meciul de pe Riverside Stadium (Middlesbrough) va începe de la ora 19:00, va fi transmis în direct pe ProTV şi LiveText pe HotNews.ro.
Echipele probabile:
Anglia: Pickford - James, Walker, Stones, Chilwell - Phillips, Rice, Mount - Sancho, Kane, Foden. Selecționer: Gareth Southgate
Rezerve: Henderson, Johnstone, Shaw, Maguire, Trippier, Mings, Coady, Henderson, Bellingham, Grealish, Sterling, Rashford, Calvert-Lewin, Saka
România: Niță - Sorescu, Chiricheș, Nedelcearu, Camora - Stanciu, Marin, Maxim - Hagi, Alibec, Budescu. Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: Vlad, Iacob, Căpușă, Ganea, Rus, Cicâldău, Moruțan, Olaru, Păun, Băluță, Keșeru.
Ce au declarat cei doi selecționeri:
"Steaua (n.r. FCSB) avea un pedigree european important, știam cine e Steaua (n.r. despre duelul dintre Middlesbrough și Steaua București, în semifinalele Cupei UEFA 2006). Știu și acum că fotbalul românesc întinerește, știu că în 2019 a fost parcursul de la U21, mulți dintre jucătorii care sunt acum în naționala României au fost implicați atunci. E un test foarte important pentru noi duminică seara. E o echipă cu mulți fotbaliști care au tehnică individuală foarte bună. Am vrut diversitate printre adversarii pe care i-am avut pentru Euro" - Gareth Southgate, selecționerul Angliei.
"Va fi un meci destul de intens, sunt sigur că jucătorii sunt motivaţi deja. Toţi îşi vor dori să joace mâine. Cred că în primul rând Anglia aseamănă jocul nostru cu cel al Croaţiei. Folosim aproximativ acelaşi sistem. Există o diferenţă de valoare, dar la un meci cu Anglia ne putem ridica la cel mai înalt nivel. Oricare jucător din naţionala Angliei poate fi decisiv. Cred că pot continua nume într-un minut fără să mă întrerup. Kane, Sterling şi Rashford pot speria orice apărare din lume. Teamă nu ne este. Dar ne vom lua măsuri, să fim precauţi, să nu le dăm spaţii foarte mari.
De obicei încercăm să întâlnim adversari foarte puternici, pentru că suntem şi la un schimb de generaţie. Sunt sigur că vom întâlni o echipă foarte puternică, agresivă. Ca să punem probleme Angliei nu va trebui să ne axăm doar pe organizarea defensivă, va trebui să alternăm momentele când să facem pressing şi când să avem o organizare defensivă foarte bună. Sper ca odată cu prima victorie să încercăm să avem mult mai mare încredere. Mâine seară jucătorii vor trebui să joace cu curaj. Asta le-am cerut, să vedem curaj, să vedem personalitate" - Mirel Rădoi, selecționerul României.
Partida va fi arbitrată de o brigadă portugeză, cu Tiago Bruno Lopes Martins (40 ani), arbitru FIFA din 2015 şi membru al lotului de arbitri VAR la CM 2018, primul turneu mondial cu arbitraj VAR, informează FRF. În sezonul recent încheiat, el a condus, printre altele, în campionatul intern, derbiul Benfica - Sporting 4-3. Andre Camos şi Pedro Mota vor fi asistenţi, iar Antonio Nobre va fi al patrulea oficial.
Lopes Martins are trei experienţe legate de fotbalul românesc:
- România – Turcia 2-0, partidă amicală disputată la Cluj-Napoca, în 2017;
- Hajduk Split – FCSB 0-0, în preliminariile Europa League, în 2018;
- CFR Cluj – Rennes 1-0, în grupele Europa League, în 2019.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro