Michel Platini critică atitudinea lui Aleksander Ceferin în privința Super Ligii: "A fost ridicol"

​Michel Platini, fostul preşedinte al Uniunii europene de fotbal (2007-2015), l-a criticat pe succesorul său, slovenul Aleksander Ceferin, pentru atitudinea prea dură faţă de cluburile care au aderat la proiectul Super Ligii, transmite DPA.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

''Cluburile mari vor să părăsească UEFA de 40 ani, Când eşti preşedinte UEFA, este mai bine să anticipezi asta, decât să te vezi în faţa unui fapt împlinit şi să tratezi conducătorii cluburilor ca 'laşi' sau 'şerpi'. Asta a fost ridicol'', a declarat Platini pentru L'Equipe.

Ceferin a avut un discurs aspru la adresa celor 12 cluburi fondatoare ale Super Ligii europene, iar după reacţia rapidă şi hotărâtă din lumea politică, lumea fotbalului şi din partea suporterilor, nouă cluburi s-au retras din proiect.

Real Madrid, Barcelona şi Juventus Torino au refuzat să renunţe la proiect şi riscă o suspendare de doi ani din competiţiile UEFA.

Sub presiunea marilor cluburi, UEFA a acceptat deja să modifice formatul Ligii Campionilor începând cu 2024, prin participarea a 36 de echipe în loc de 32. Faza grupelor se va desfăşura mai mult ca un campionat, iar Platini a opinat că această idee nu a stârnit mare interes.

Potrivit Agerpres, Platini a fost suspendat în 2015, din cauza unei plăţi neloiale din partea fostului preşedinte FIFA, Joseph Blatter, dar deşi sancţiunea a expirat, francezul nu a fost invitat la turneul final al EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie): ''A fost ideea mea, dar UEFA şi ţările gazdă au uitat evident de mine''.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

Citește mai mult

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri

„Înfricoșător” Noul copil teribil în snooker:  „E de nivelul lui O'Sullivan”.  Are doar 14 ani
Snooker

Kasatkina și-a schimbat cetățenia  Jucătoarea de pe locul 12 WTA a anunțat că va reprezenta altă țară + Reacții din Rusia:  „E o trădătoare!”
Tenis

Sexism extrem în Italia Scandal major în gimnastică. Președinții federației, interceptați:  „O păsărică frumoasă. Aș face-o președinte!”
Gimnastica