Michel Platini, despre Sistemul VAR: Este o mare porcărie

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, duminică seară, la o emisiune televizată din Italia, că sistemul VAR este o "mare porcărie".

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Ar trebui o jumătate de oră ca să explic de ce nu rezolvă problemele. Cred că sistemul VAR este o mare porcărie, dar din păcate nu putem da înapoi", a declarat Platini la emisiunea Che tempo che fa de la postul Rai.

Fostul şef al UEFA a fost mereu împotriva sistemului VAR, iar forul european, condus acum de slovenul Aleksander Ceferin, a introdus sistemul video doar din acest an în Liga Campionilor.

Deşi suspendarea lui din orice activitate legată de fotbal a expirat în octombrie, Platini a mai spus că încă mai poate avea un rol important în fotbal. "La 64 de ani am posibilitatea unei ultime aventuri. Dar trebuie să mă gândesc bine la acest lucru".

Platini a fost suspendat pentru opt ani, în decembrie 2015, de justiţia internă a FIFA. Suspendarea a fost redusă în apel la şase ani, apoi la patru ani de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Michel Platini a fost găsit vinovat de conflict de interese de către TAS, după ce a primit fără justificare două milioane de dolari de la FIFA, plată aprobată de preşedintele forului mondial, Joseph Blatter, în 2011.

Francezul a contestat decizia TAS la Tribunalul federal elveţian, care însă a menţinut hotărârea forului sportiv de la Lausanne.

Suspendarea lui Michel Platini din orice activitate legată de fotbal a expirat la 7 octombrie, informează News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

Citește mai mult

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri

„Înfricoșător” Noul copil teribil în snooker:  „E de nivelul lui O'Sullivan”.  Are doar 14 ani
Snooker

Kasatkina și-a schimbat cetățenia  Jucătoarea de pe locul 12 WTA a anunțat că va reprezenta altă țară + Reacții din Rusia:  „E o trădătoare!”
Tenis

Sexism extrem în Italia Scandal major în gimnastică. Președinții federației, interceptați:  „O păsărică frumoasă. Aș face-o președinte!”
Gimnastica