Mihaela Buzărnescu, înfrângere dramatică după ce a ratat două mingi de meci / România, dominată de Italia după prima zi (0-2)

Mihaela Buzărnescu, înfrângere dramatică după ce a ratat două mingi de meci / România, dominată de Italia după prima zi (0-2)

După ce Irina Bara a pierdut categoric în fața Elisabettei Cocciaretto (1-6, 4-6), Mihaela Buzărnescu a avut parte de un meci de peste trei ore cu Martina Trevisan. După două seturi în oglindă (2-6, 6-2), Miki s-a aflat mereu la conducere în decisiv (a avut break în față), dar nu a reușit să își concretizeze avantajul și a ratat două mingi consecutive de meci la scorul de 5-4. Disputa a ajuns în tiebreak (au fost 10 break-uri în setul al treilea), Mihaela a condus cu 3-1, dar nu și-a păstrat concentrarea și Trevisan s-a impus cu 7-5 aducând Italiei al doilea punct în confruntarea cu România (play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup - fosta FedCup).

Mihaela BuzarnescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Programul complet al întâlnirii România – Italia:

Vineri:

Irina Bara (132 WTA) - Elisabeta Cocciaretto (111 WTA) 1-6, 4-6

Mihaela Buzărnescu (137 WTA) - Martina Trevisan 2-6, 6-2, (5)6-7.

Sâmbătă, primul meci de la ora 14:00:

Irina Bara (132 WTA) - Martina Trevisan (99 WTA)

Elisabeta Cocciaretto (111 WTA) - Mihaela Buzărnescu (137 WTA)

Monica Niculescu/Elena Gabriela Ruse - Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone.

Desfășurarea livetext a partidei dintre Mihaela Buzărnescu și Martina Trevisan:

Tiebreak-ul setului decisiv: Mihaela câștigă primul punct cu o lovitură în cross. Chiar dacă returul nu a fost unul foarte bine, Mihaela nu s-a deplasat suficient de repede spre minge și a trimis în fileu. De data aceasta, Mihaela s-a apropiat de fileu și a închis punctulcu un voleu-drive (2-1). Minge prea lungă a Martinei (3-1). Mihaela trimite mult prea în lateral și ratează o oportunitate bună (mingea a aterizat pe culoarul de dublu - 3-2). Trevisan trimite aproape de linia de fund, Mihaela este surprinsă și ratează slice-ul (3-3). Mihaela servește foarte moale cu și Trevisan trece în față (3-4). Încă o dată prea departe de minge, Mihaela trimite pe culoarul de dublu (3-5). Jucătoarea noastră este nervoasă în aceste momente, nu se mai poate concentra. Forehand în cross superb al Mihaelei, care recuperează minibreak-ul (4-5). Serviciu excelent la exterior al Mihaelei - Trevisan cere challenge, dar mingea a aterizat pe linie (5-5). Mihaela nu se poziționează bine pentru a lovi cu forehand-ul și trimite în fileu (5-6). Minge de meci pentru italiancă. Trevisan forțează în aceeași direcție și eroarea Mihaelei vine în cele din urmă (5-7).

Mihaela primește din nou îngrijiri medicale la marginea terenului.

6-6 Trevisan se impune la 30 la retur și egalează din nou. Mihaela a dat cu racheta de pământ, urmează tiebreak-ul.

6-5 După un game incredibil care în care a avut cinci mingi de break (dar a ratat de multe ori inexplicabil), Mihaela trece din nou în fața după ce a trimis bine în apropierea fileului și adversara sa nu a mai avut răspuns.

5-5 Momente incredibile... Mihaela ratează două mingi de meci, iar Trevisan recuperează break-ul după două lovituri ratate de Mihaela.

5-4 În momentul în care avea minge de game, Trevisan a scăpat racheta din mână când a servit, iar Mihaela a avut de îndeplinit o simplă formalitate. Au urmat două puncte câștigate de Mihaela, lovitura decisivă fiind un rever superb în lung de linie.

4-4 Mihaela salvează trei mingi consecutive de break, dar ratează un forehand în lung de linie și italianca revine din nou...

4-3 Mihaela pune presiune la retur și Trevisan cedează la a doua minge de break a româncei.

3-3 Mihaela se concentrează mult mai bine și își face serviciul.

2-3 Italianca revine de la 15-30, servește foarte bine și trece pentru prima oară la conducere în decisiv.

2-2 Încă un break. Mihaela a contestat ultima decizie, dar lovitura sa nu a prins terenul.

2-1 Mihaela fructifică a doua minge de break și trece din nou în față.

1-1 Mihaela comite prea multe erori, Trevisan revine și egalează.

1-0 După un game cu suișuri și coborâșuri pentru ambele jucătoare, Mihaela obține break-ul în startul setului decisiv.

Setul II

6-2 Ajutată și de erorile adversarei, Mihaela Buzărnescu își adjudecă setul secund.

5-2 Mihaela încearcă să revină de la 0-40, câștigă două puncte, dar trimite o minge în fileu.

5-1 Mihaela rezistă într-un moment dificil (italianca a egalat la 40, după un challenge ratat de româncă și o minge care s-a oprit în banda fileului) și se apropie de câștigarea setului.

Mihaela Buzărnescu primește îngriji medicale la piciorul stâng.

4-1 Trevisan se încurajează singură. Italianca strânge pumnul după fiecare punct câștigat și se impune la 0.

4-0 Mihaela joacă din ce în ce mai bine, Martina comite din ce în ce mai multe erori.

3-0 Game perfect de retru Mihaela - break la 0 (a închis cu o lovitură superbă în contre-pied).

2-0 Chiar dacă a început bine game-ul, Mihaela a fost egalată la 40 de Trevisan. În cele din urmă, românca și-a confimat avantajul.

1-0 Trevisan are un game mai slab la serviciu, Mihaela profită și face break.

Setul I

2-6 Mihaela salvează trei mingi consecutive de set după o serie de puncte frumoase, dar Trevisan revine și își trece în cont primul set.

2-5 Mihaela ratează un moment bun (a avut o minge de rebreak) și Trevisan se distanțează.

2-4 Mihaela nu ia cele mai bune decizii în momentele cheie și Trevisan face primul break.

2-3 Game alb pentru Martina Trevisan. Mihaela are probleme la retur.

2-2 Mihaela își construiește foarte bine punctele și câștigă game-ul de serviciu la 15.

1-2 Game convingător de serviciu pentru Martina Trevisan.

1-1 Schimb superb în cross, Martina închide în lung de linie. Mihaela găsește linia laterală cu forehand-ul. Buzărnescu salvează două mingi de break și egalează.

0-1 Trevisan servește prima. Mihaela a câștigat primele două game-uri ale partidei, dar Martina a revenit și s-a impus în următoarele patru.

Mihaela și Martina au intrat pe teren.

După un prim set controlat autoritar de Elisabetta Cocciaretto, Irina Bara a dat semne de revenire în debutul setului secund (a condus cu 3-0), dar italianca a câștigat șase din următoarele șapte game-uri (6-1, 6-4) și a obținut primul punct pentru țara sa în confruntarea cu România din play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup (fosta FedCup).

"În primul set s-a văzut că nu am avut destule meciuri, asta a făcut diferenţa, iar în setul al doilea am fost acolo, puteam să-l câştig cu puţină şansă. Am luptat pentru fiecare minge. Antrenorii ne-au pregătit tactica pentru azi, dar totdeauna e greu să joci primul meci. Aş fi vrut să mai joc un set. Acesta a fost debutul meu la echipa Fed Cup şi sper ca Miki Buzărnescu să aducă primul punct pentru noi.

Am avut puţine emoţii la început, nu e uşor să deschizi această întâlnire. Diferenţa s-a făcut la câteva puncte, pe care, din păcate, nu am reuşit să le câştig eu. Eu pot să-mi reproşez primul set, în care nu am jucat tenisul pe care mi-l doream, însă în setul al doilea am jucat tot ce mi-am propus. Îmi doream foarte mult să câştig, să aduc primul punct României, dar uneori când vrei să câştigi pui prea multă presiune şi nu ajungi la rezultatul dorit.

La finalul partidei, Monica Niculescu mi-a spus să stau liniştită şi că i-a plăcut cum am luptat. Monica şi-a dorit de la noi să ne simţim bine pe teren, să fie o atmosferă plăcută şi să ne simţim bine aici, la Cluj. Noi am simţit ca şi cum am avut publicul, au fost efecte sonore frumoase, ne-am antrenat fără public, ar fi fost mai frumos să avem public. Sper ca data viitoare să avem public alături, acum trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, a declarat Irina Bara.

Desfășurarea livetext a partidei dintre Irina Bara și Elisabetta Cocciaretto:

Setul II

4-6 Elisabetta Cocciaretto fructifică a doua minge de meci și se impune după o oră și 30 de minute de joc.

4-5 Irina are câteva sclipiri (inclusiv un smash în lung de linie), dar Cocciaretto este mai precisă și face încă un break. Italianca va servi pentru câștigarea partidei.

4-4 Irina încearcă să pună presiune la retur, câștigă două puncte, dar Cocciaretto nu mai face greșelile din debutul setului.

4-3 Un game alb dătător de speranțe pentru Irina Bara.

3-3 Aflată într-o poziție dificilă (15-30 pentru Irina), Elisabetta câștigă două puncte la rând, dar Bara egalează cu o lovitură superbă în cross. Chiar dacă Irina a controlat punctul, Cocciaretto a trimis o lovitură lungă și a surprins-o pe jucătoarea noastră - italianca a închis punctul cu un smash. Urcată din nou la fileu, italianca egalează la 3.

3-2 Elisabetta Cocciaretto pare să își regăsească ritmul, se apără excelent și erorile Irinei nu întârzie să apară. Italianca a recuperat break-ul.

3-1 Câteva lovituri foarte bune ale italiencei, Cocciaretto se impune la 15.

3-0 După un game de mare luptă în care ambele jucătoare au avut atât reușit frumoase, cât și erori, Irina își confirmă break-ul.

2-0 Irina pare că și-a ridicat nivelul jocului, a profitat și de o eroare inexplicabilă a adversarei și a obținut două mingi de break. Prima este salvată de Elisabetta. Cocciaretto arată că are un arsenal larg de lovituri, deschide bine terenul cu un forehand și închide punctul cu o scurtă. Dar urmează un retur bun al Irinei. Românca face în cele din urmă break-ul.

1-0 Irina câștigă primul punct al setului după un schimb în care a fost mult mai agresivă. După un voleu al italiencei, Irina face și o dublă greșeală. Bara leagă trei puncte și își face serviciul.

Setul I

1-6 Irina începe bine game-ul de retur (15-30) dar Cocciaretto își revine și câștigă setul.

1-5 Cocciaretto a pus stăpânire pe joc, Irina stă în defensivă și așteaptă erori, însă acestea nu prea vin. Încă un serviciu slab al Irinei. Bara salvează primele două mingi de break, dar italianca o fructifică pe a treia.

1-4 Un game rapid pentru Cocciaretto - italianca a atacat foarte bine și a profitat și de erorile Irinei.

1-3 După un punct câștigat, Irina comite prima dublă greșeală. Încă un schimb lung, Elisabetta "clipește" prima. Încă o eroare a italiencei. Irina se apără bine, dar atacurile Elisabettei dau roade. Cocciaretto este agresivă la retur, Irina este pusă în dificultate (40-40). Prima minge de break pentru italiancă. Schimb controlat mult mai bine de Irina, Elisabetta stă mult în fața liniei de fund. Serviciile lipsite de forță ale Irinei sunt atacate instant de Elisabetta. Bara mai salvează o minge de break, a așteptat eroarea adversarei și aceasta a venit. Scurta Irinei este prea înaltă, Elisabetta ajunge lângă fileu și închide punctul. Forehand prea lung al italiencei, a treia minge de break ratată. Încă o eroare într-un moment nepotrivit pentru Irina. Când situație devine dificilă, Irina își ridică nivelul jocului și mai salvează o oportunitate a italiencei. Dublă greșeală. Cocciaretto trimite direct în colțul terenului și face break-ul.

1-2 Irina lovește cu rama, mingea iese afară. Bara se apără foarte bine și forțează o eroare a adversarei. Serviciu cu mult efect al italiencei, Bara ratează returul. Elisabbeta lovește spectaculos, din săritură, mingea aterizează pe linie. Încă o lovitură precisă pentru Cocciaretto.

1-1 Irina trimite lovituri cu mult efect, în timp ce Elisabetta lovește puternic. Primele două puncte îi revin Irinei. Retur foarte bun în lung de linie al italiencei. Cocciaretto controlează punctele cu lovituri agresive - backhand-ul său prinde linia (30-30). Un serviciu bun al Irinei, returul iese afară. Încă un serviciu reușit, Irina egalează.

0-1 Meciul începe. Elisabetta va servi prima. Irina se apără bine, Cocciaretto trimite în fileu. Irina profită de un serviciu secund mai moale și atacă decisiv (0-30). Rever în lung de linie foarte bun din partea italiencei. Bara se grăbește și mingea se oprește în fileu. Elisabetta câștigă cel mai lung schimb al game-ului. Italianca o plimbă pe Irina pe linia de fund și închide punctul.

Irina Bara și Elisabetta Cocciaretto se încălzesc.

Sunt intonate cele două imnuri.

Cele două echipe intră în arenă.

Întâlnirea dintre România şi Italia va consemna debutul Monicăi Niculescu în calitate de căpitan al echipei noastre, în locul lui Florin Segărceanu.

Cele două echipe s-au înfruntat până acum de trei ori, Italia având 2-1 în meciurile directe. Italia se impunea în 1975, în turul secund al Grupei Mondiale, cu 2-1, la Aix-en-Provence (Franţa), perechea Virginia Ruzici/Mariana Simionescu aducând punctul echipei noastre. Singura victorie a României s-a înregistrat în 1978, la Melbourne, în primul tur al Grupei Mondiale, cu 2-1, victoriile fiind obţinute de Virginia Ruzici şi de perechea Ruzici/Simionescu. Ultima confruntare a avut loc în 1997, la Bari, Italia învingând cu 2-1 în primul tur al Grupei I a zonei Europa/Africa. Alina Tecşor obţinea singura victorie a echipei noastre, potrivit Agerpres.

România nu poate conta pe Simona Halep (3 WTA) şi Patricia Ţig (63 WTA), ambele accidentate, în timp ce prima rachetă a Italiei, Camila Giorgi (81 WTA), a fost testată pozitiv la COVID-19.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Dănciulescu iese la atac   Fostul mare jucător de la Dinamo  critică investitorii  ce așteaptă finalizarea noului stadion: „Să nu-i mai văd p-ăștia, pe toți milogii”
Liga 1
13.11
Dănciulescu iese la atac Fostul mare jucător de la Dinamo critică investitorii ce așteaptă finalizarea noului stadion: „Să nu-i mai văd p-ăștia, pe toți milogii”
Citește mai mult
Dănciulescu iese la atac  Fostul mare jucător de la Dinamo critică investitorii ce așteaptă finalizarea noului stadion: „Să nu-i mai văd p-ăștia, pe toți milogii”
VIDEO ȘOCANT  Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp,  David Coote , filmat în timp ce priza o pudră albă
Campionate
13.11
VIDEO ȘOCANT Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp, David Coote, filmat în timp ce priza o pudră albă
Citește mai mult
VIDEO ȘOCANT  Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp, David Coote , filmat în timp ce priza o pudră albă
Convins cu bani  Dănuț Lupu, despre cum a fost adus  David Popovici de la Steaua la Dinamo : „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
Înot
13.11
Convins cu bani Dănuț Lupu, despre cum a fost adus David Popovici de la Steaua la Dinamo: „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
Citește mai mult
Convins cu bani  Dănuț Lupu, despre cum a fost adus  David Popovici de la Steaua la Dinamo : „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
„Lumea râde cu lacrimi”  Grădinescu, despre posibilul proces cu Steaua: „N-ai cum  să ștergi istoria  pentru că vrea cineva dintr-o cazarmă”
Liga 2
13.11
„Lumea râde cu lacrimi” Grădinescu, despre posibilul proces cu Steaua: „N-ai cum să ștergi istoria pentru că vrea cineva dintr-o cazarmă”
Citește mai mult
„Lumea râde cu lacrimi”  Grădinescu, despre posibilul proces cu Steaua: „N-ai cum să ștergi istoria pentru că vrea cineva dintr-o cazarmă”
Falimentul bate la ușă   Mai multe formații din  Liga 2  ar putea dispărea curând: „Autoritățile locale își retrag sprijinul”
Liga 2
13.11
Falimentul bate la ușă Mai multe formații din Liga 2 ar putea dispărea curând: „Autoritățile locale își retrag sprijinul”
Citește mai mult
Falimentul bate la ușă  Mai multe formații din Liga 2 ar putea dispărea curând: „Autoritățile locale își retrag sprijinul”
ROMÂNIA - KOSOVO    Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani : „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Nationala
13.11
ROMÂNIA - KOSOVO Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani: „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Citește mai mult
ROMÂNIA - KOSOVO  Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani : „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Rapid a stabilit prioritățile   Viorel Moldovan : „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Liga 1
13.11
Rapid a stabilit prioritățile Viorel Moldovan: „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Citește mai mult
Rapid a stabilit prioritățile  Viorel Moldovan : „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Se anunță show   LPF a comunicat  programul etapelor #18 și #19 din Liga 1  » Când se joacă cele mai tari dueluri
Liga 1
13.11
Se anunță show LPF a comunicat programul etapelor #18 și #19 din Liga 1 » Când se joacă cele mai tari dueluri
Citește mai mult
Se anunță show  LPF a comunicat programul etapelor #18 și #19 din Liga 1 » Când se joacă cele mai tari dueluri