Mihai Covaliu: Visam ca intr-o zi sa calc pe urmele idolului meu D’Artagnan si am reusit

In urma trei ani, Mihai Covaliu ii dedica fiului sau nou nascut, Vlad, un titlu mondial. “Nu am apucat sa stau cu Vlad decat o zi, pentru ca a trebuit sa plec la Leipzig. Am tras cu gandul la el in aceasta competitie si am castigat. Cum voi ajunge acasa ii voi atarna medalia de gat, pentru ca i se datoreaza”, spunea, in 2005, sabrerul.

Cu patru luni in urma, sotia sa, Irina Draghici, aducea pe lume cel de-al doilea mostenitor al familiei Covaliu: micuta Elena. “Cand a plecat spre China i-am cerut sa aduca o medalie si pentru fetita, pentru ca nu dorim sa facem diferentieri, nu? Si iata ca taticul s-a tinut de cuvant. Nu a fost aur asa cum i-am cerut dar, pana la urma, este bun si bronzul”, a spus fericita sotia sabrerului.

Mihai Covaliu avea numai 9 ani cand a intrat pentru prima oara intr-o sala de scrima. “Ca orice baiat, eram pasionat de sportul rege. Initial, am jucat fotbal insa pentru scurt timp. In urma unei accidentari, am decis sa renunt. Un antrenor a venit la scoala la care invatam, eram clasa a treia, sa selectioneze copii pentru scrima. Printre norocosi m-am numarat si eu. Parintii m-au incurajat sa merg sa practic acest sport. Nu pentru ca se gandeau ca voi ajunge vreun nume in lume, dar li se parea mai potrivit sa-mi petrec timpul liber intr-o sala, decat pe strazi”, povesteste Mihai. S-a indragostit de scrima la prima vedere, mai ales ca era un fan inflacarat al filmelor cu muschetari. “Visam ca intr-o zi sa calc pe urmele idolului meu D’Artagnan si sa manuiesc sabia ca nimeni altcineva. La Sydney visul mi s-a realizat si am devenit cel mai bun din lume. Ba chiar, medalia de aur cucerita acolo mi-a adus si o porecla pe masura: D’Artagnan”.

Scrima avea sa-i aduca nu doar implinirea profesionala, ci si pe cea personala. In sala de antrenamente avea sa o cunoasca pe cea care ii devenea sotie, Irina Draghici, si care urma sa-i daruiasca doi copii. “Practic, se poate spune ca eu l-am agatat. Faceam antrenamente in aceeasi sala si intr-o zi, prin 1995, mi-am luat inima in dinti, si l-am invitat la un suc. De-atunci am ramas nedespartiti”, povesteste Irina.

In iulie 2001, cei doi si-au oficializat relatia, pentru ca patru ani mai tarziu sa devina pentru prima oara parinti. “Mihai este innebunit dupa Vlad si invers. Cand se intalnesc ei doi, nimeni nu mai are voie sa le invadeze universul. Mananca impreuna, se joaca amandoi. Avem acasa o harta si Mihai ii arata in ce tari a fost la concursuri. Il invata orase, este bun pedagog. Pe cat de dur e pe plansa pe atat de calm e acasa”, adauga Irina. Cu micuta Elena, sabrerul nu a apucat sa stea prea mult, chiar daca ea s-a nascut in urma cu patru luni.

“Anul acesta nu a prea avut timp de familie. Pe cea mica a vazut-o foarte putin. Ba era la concursuri, ba in cantonament. A facut atatea sacrificii anul acesta, incat aceasta medalie a venit chiar ca o recompensa. Noi doi am reusit o singura iesire la un restaurant, cu putin inainte de a naste eu. Daca i-as spune cuiva cit de rar ne-am vazut ma va intreba cum de am facut copilul”, se amuza sotia lui Covaliu. Mihai se va revansa insa fata de familia lui la intoarcerea de la Beijing, cand ii va duce in vacanta la Venus.

Fosta componenta a lotului national de spada, Irina Draghici este un critic avizat al sotului sau: “Ii dau sfaturi, dar nu ma bag foarte des peste el. O mustruluiala venita cateodata din partea sotiei este binevenita”. Daca Irina a imbratisat deja cariera de antrenor, pregatind scrimerii de la Dinamo, Mihai mai are multe de spus pe plansa.

“La un moment dat spunea ca vrea sa se retraga dupa Beijing. Sper insa ca aceasta medalie sa-i fi redeschis apetitul si sa ramana pe plansa. Poate sa faca inca scrima la nivel inalt”, este convinsa sotia lui Mihai Covaliu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro