Cursa pentru Cotroceni  Mircea Geoană,  susținut de un membru al „Generației de Aur”. A fost prezent în sală, în cadrul unei dezbateri la TV
Mircea Geoană / Foto: Facebook@Mircea Geoană

Cursa pentru Cotroceni Mircea Geoană, susținut de un membru al „Generației de Aur”. A fost prezent în sală, în cadrul unei dezbateri la TV

  • România „fierbe” în așteptarea alegerilor prezidențiale, care îi vor aduce un nou lider la Cotroceni.
  • Fostul mare internațional Ionuț Lupescu (55 de ani) și-a ales favoritul: pe Mircea Geoană (66 de ani).

Pe 24 noiembrie 2024, românii se vor prezenta la vot pentru a-și alege noul președinte, într-un prim tur de scrutin.

  • Pe 1 decembrie 2024, în România vor avea loc alegerile parlamentare.

Apoi, pe 8 decembrie 2024, va fi organizat, cel mai probabil, al doilea tur de scrutin.

ARTICOLUL 81 din Constituția României

(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.

(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

Ionuț Lupescu, alături de Mircea Geoană

Marți seară, la Antena 3 CNN, a venit rândul candidatului Mircea Geoană să treacă în prima linie a dezbaterilor prezidențiale la TV.

Fostul secretar general adjunct al NATO s-a așezat pe scaunul de invitat și a încercat, pe cât posibil, să răspundă tuturor întrebărilor venite dinspre public.

Printre cei care s-au aflat în sală la dezbatere s-a aflat și fostul mare internațional Ionuț Lupescu.

Acesta a fost surprins de camerele de filmat în mai multe rânduri, în timp ce asculta discursul candidatului la președinție, Mircea Geoană. Semn că i-a câștigat încrederea în cursa pentru Cotroceni.

Ionuț Lupescu, susținător al lui Mircea Geoană Ionuț Lupescu, susținător al lui Mircea Geoană
Ionuț Lupescu, susținător al lui Mircea Geoană

Lista principalilor candidaților la prezidențiale:

  • Marcel Ciolacu (PSD)
  • Nicolae Ciucă (PNL)
  • Elena Lasconi (USR)
  • Mircea Geoană (Independent)
  • George Simion (AUR)

Ionuț Lupescu, șef de proiect la CS Dinamo

În România, nimic nu se mișcă fără ajutorul politicului. Mai ales proiectele majore, care au nevoie de numeroase aprobări pentru a fi puse în mișcare.

Așa cum se întâmplă și în cazul grandiosului proiect de la CS Dinamo, acolo unde Ionuț Lupescu este consilier onorific.

În jurul noului stadion din „Ștefan cel Mare”, care va costa 170 de milioane de euro, dinamoviștii vor să construiască un centru sportiv de anvergură europeană.

Până în 2030, tot parcul sportiv ar urma să intre într-un amplu proces de modernizare. Clubul speră să aibă parte și de sprijin politic.

„Ne-a ajutat ministrul Predoiu cu niște bani pentru un teren. Am făcut un master plan pentru tot parcul sportiv, din 2024 până în 2030, tot ce avem nevoie. Sper că de la anul să putem să-l implementăm.

Vrem să facem un hub sportiv de ultimă generație în mijlocul Bucureștiului, ăsta este scopul nostru. Stadionul îl va face CNI, au desfăcut ofertele, sunt 6 ofertanți.

Sper să nu dureze așa mult, ei au spus că, prin lege, se duce până în decembrie, dar eu sper ca, în două-trei săptămâni, să știm și care va fi cel care va demola și cel care va construi stadionul. Este imperios necesar nu numai pentru fotbal”, povestea Ionuț Lupescu, în cadrul „Un podcast”.

REPORTAJ. Cum s-a transformat un eveniment religios, cu 15.000 de persoane prezente pe Arena Națională, într-un moment politic. „Dumnezeu trezește o țară prin cutremure” – FOTO/VIDEO

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

Citește mai mult

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %