„Nu e problema mea”  Ce a spus  Mircea Lucescu  când a fost întrebat despre anularea alegerilor prezidențiale
Mircea Lucescu / Foto: FRF.ro

„Nu e problema mea” Ce a spus Mircea Lucescu când a fost întrebat despre anularea alegerilor prezidențiale

  • Vineri, la Romexpo, selecționerul României, Mircea Lucescu (79 de ani), și-a lansat cartea „Mirajul gazonului”, iar jurnaliștii l-au întrebat și despre anularea alegerilor prezidențiale
  • Reputatul tehnician a declarat că toate încasările venite din vânzarea acestui volum vor merge către ajutorarea copiilor defavorizați.

Cartea a apărut în 1981, însă nu a beneficiat de o lansare oficială. Iată că acest lucru a venit acum, la mulți ani distanță, cu ajutorul editurii Junimea.

„Mirajul gazonuluI” oferă o perspectivă inedită, unică, asupra modului în care a fost construită cariera de fotbalulist a lui Il Luce, fiind incluse foarte multe momente cheie și emoții trăite pe teren.

Din partea FRF au fost prezenți la eveniment președintele Răzvan Burleanu, directorul tehnic Mihai Stoichiță și antrenorii secunzi ai echipei naționale: Ionel Gane și Florin Constantinovici.

Cartea mea este despre transformarea unui copil dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului într-un om care a reușit să răzbată. Totul se construiește prin muncă și dedicare. Talentul ajută, dar caracterul și disciplina sunt fundamentale Mircea Lucescu

Mircea Lucescu: „Nu vreau să discut despre asta”

Jurnaliștii prezenți la eveniment l-au întrebat pe Mircea Lucescu și despre anularea alegerilor prezidențiale din România.

Nu vreau să discut despre asta, nu e problema mea, nu intru în politică, în niciun fel”, a afirmat Lucescu.

Vineri, Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al algererilor prezidențiale, desfășurate în luna noiembrie, deoarece au ieșit la iveală operațiuni ilegale executate pentru a-l avantaja pe candidatul independent Călin Georgescu.

Așadar, primul tur va fi reluat de la zero, cel mai devreme în luna martie. O nouă candidatură a lui Georgescu ar putea fi invalidată de Biroul Electoral Central (BEC).

Semnal neașteptat de la Berlin privind trimiterea de trupe germane de menținere a păcii în Ucraina. Parametrii de care depinde decizia finală

8.568 € ca să fii director sportiv   FRF îi taxează aspru  pe cei care participă la cursurile pentru directori sportivi, o calificare obligatorie pentru licență
Superliga
12:23

Citește mai mult

Interes mare pentru derby  Câte bilete s-au vândut la  Dinamo - FCSB , cu o zi înainte de meciul din play-off
Superliga
12:00
Interes mare pentru derby Câte bilete s-au vândut la Dinamo - FCSB, cu o zi înainte de meciul din play-off
Citește mai mult
Interes mare pentru derby  Câte bilete s-au vândut la Dinamo - FCSB , cu o zi înainte de meciul din play-off
FCSB, achiziție de 500.000€  Campioana a comandat un autocar pe care va plăti  o jumătate de milion de euro
Superliga
10:03

Finalizat după 18 ani?  ANS spune că  patinoarul din Tg. Mureș  va fi transformat într-o bază  multifuncțională. Guvernul Ungariei a construit un alt patinoar, de un milion €
Diverse
10:33

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
29.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Puşcaş a dat gol cu Fener   VIDEO  Atacantul român a marcat după un penalty intens discutat + Cum arată  Dzeko  după lovitura lui Mihai Popescu
Stranieri
09:13

MĂRTURII  „De frică,  fiica mea și-a înghițit voma” + „Altei gimnaste i-au legat brațele și i-au lipit o etichetă cu «Cocoșata de la Notre-Dame»”
Special
28.03

Pierdere mare la FCSB  Accidentarea lui Dawa  e mai gravă decât s-a crezut inițial: „Nu numărul de meciuri e problema”

„Am ajuns la un acord cu Genoa”    Prima reacție  a lui Nicolae Stanciu despre transferul la echipa lui Dan Șucu: „Sper să pot ajuta”