- Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a afirmat că nu se pune problema să părăsească echipa națională.
După victoria „tricolorilor”, 5-1, cu San Marino, deranjat de comentariile primite în momentul în care l-a criticat pe Mihai Popescu, pentru golul primit cu Bosnia, „Il Luce” avertiza că ar putea părăsi oricând echipa națională.
Mircea Lucescu: „M-am angajat în asta cu tot sufletul”
Totuși, într-o intervenție telefonică la emisiunea Digi Sport Special, Lucescu a dezvăluit că nu va pleca prea curând de la echipa națională, în condițiile în care majoritatea suporterilor și-au pus speranța în calitățile sale de antrenor.
De asemenea, „Il Luce” i-a îndemnat pe susținători să creadă în calificarea la Campionatul Mondial, deoarece România are jucători valoroși.
„Nu-i vorba de gând, m-am angajat în asta cu tot sufletul. Primul care vrea să câştige sunt eu. Lumea şi-a pus speranţe în mine.
Am 2 zile (n.r. - să pregătească echipa pentru meciurile naţionale). Nu mi-e uşor să pierd 6-7 jucători şi în continuare să le dau senzaţia jucătorilor că sunt cei mai puternici.
Suntem o echipă care poate să se califice. Să lăsăm pesimismul ăsta al nostru, cu băşcălie şi cu din astea. Hai să credem în ei.
Eu pot să spun, pot să critic, pot să atrag atenţia, să sfătuiesc. Pot să fac toate lucrurile care cred eu că îi ajută să crească. Nu se construieşte nimic pe un cor de laude. Poţi să atragi atenţia, dar nu să jigneşti”, a declarat Mircea Lucescu.
Clasamentul grupei H
- Locul 1 se califică direct la CM 2026
- Locul 2 merge la baraj
Loc/Echipă | Golaveraj/Meciuri | Puncte |
1. Bosnia | 3-1 (2) | 6 |
2. ROMÂNIA | 5-2 (2) | 3 |
3. Cipru | 3-2 (2) | 3 |
4. Austria | 0-0 (0) | 0 |
5. San Marino | 1-7 (2) | 0 |
Programul României din preliminariile CM 2026
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0, ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina 0-1
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1, San Marino – ROMÂNIA 1-5
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45).