„Va refuza cu greu” Mircea Lucescu, pe lista unei selecționate care a participat la  EURO 2024
Mircea Lucescu

„Va refuza cu greu” Mircea Lucescu, pe lista unei selecționate care a participat la EURO 2024

  • Liber de contract din noiembrie 2023, Mircea Lucescu (78 de ani) se gândește să revină în antrenorat.
  • „Il Luce” ar putea să-l înlocuiască pe Sergiy Rebrov (50 de ani) pe banca tehnică a naționalei Ucrainei, după dezamăgirea de la EURO 2024, când a fost eliminată în faza grupelor

Cu o experiență vastă în fotbalul din Ucraina, Mircea Lucescu ar putea reveni în antrenorat și ar putea prelua prima reprezentativă a Ucrainei.

Mircea Lucescu, pe lista naționalei Ucrainei

Presa din Ucraina scrie că Mircea Lucescu se află pe lista alcătuită de conducerea Federației de la Kiev.

„Românul are deja 78 de ani. Dar un asemenea loc de muncă, la o selecţionată pe care o cunoaşte foarte bine, va prezenta cu siguranţă interes pentru domnul Mircea.

Recent, Lucescu a spus că nu vrea să părăsească fotbalul şi că aşteaptă o ofertă pe care nu o va putea refuza. [Naţionala Ucrainei] este o opţiune pe care cu greu o va refuza cel mai de succes antrenor al vremurilor noastre”, notează ucrainenii.

Miron Markevich, Yuri Venidub, Mauro Tassotti și Gianni de Biasi sunt antrenorii care se mai află pe lista Federației de la Kiev.

Mircea Lucescu are o carieră impresionată

„Il Luce” a debutat ca antrenor-jucător în anul 1978, pe vremea când evolua pentru Corvinul Hunedoara. Ulterior a antrenat și naționala României, între 1981 și 1986.

Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana ,Rapid, Inter, Galatasaray, Beșitkaș, Shakhtar Donetsk, Zenit, Turcia și Dinamo Kiev sunt echipele antrenate de Mircea Lucescu de-a lungul carierei.

Mircea Lucescu a părăsit-o de Dinamo Kiev, după o înfrângere împotriva celor de la Shakhtar Donetsk, echipă la care a obținut cele mai importante performanțe din cariera sa de antrenor.

8 titluri
7 cupe, 6 Supercupe și o Cupă UEFA a obținut Mircea Lucescu la Shakhtar Donetsk

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF