UTA încălca regulamentul  Mircea Rednic  „s-a scăpat” când a vorbit despre vânzarea lui Cristian Mihai la Dinamo

  • Mircea Rednic a spus că ”e mai bine așa, să luăm patru sute de mii de euro de la Dinamo, decât să i-l fi predat pe Cristian Mihai unui particular care să fi decis ce se întâmpla cu jucătorul”. 
  • Practica aceasta, care lui Rednic i se pare una normală, e una pe care FIFA o condamnă cu fermitate. Nicio terță persoană ori societate nu are dreptul să dețină un fotbalist.

Fericit pentru victoria cu FC Botoșani, 1-0, Mircea Rednic a pomenit în conferința de presă de după meci despre o idee ”ilegală” pe care o avuseseră el și conducerea de la UTA:

”Cedarea lui Cristian Mihai la Dinamo a fost o afacere bună, am luat vreo patru sute de mii de euro. E mai bine așa decât să i-l fi predat pe jucător unui particular care ar fi hotărât pe urmă viitorul lui Mihai”.

„M-au convins financiar azerii”   Mircea Rednic,  gata să plece de la UTA + Ce spune despre transferul lui Mihai la Dinamo
Citește și

Citește mai mult

Mircea Rednic a anunțat că UTA încălca regulile FIFA

UTA avea nevoie de bani ca să se redreseze un pic, deoarece e o societate înglodată în datorii. Fotbaliștii lui Rednic nu au fost plătiți în ultimele trei luni șai există și procese cu foști jucători ai Aradului.

Unii dintre aceștia au câștigat litigiile și au pornit procedura pentru executarea clubului. Arădenii ori sting datoriile, ori riscă să fie depunctați.

Antrenorul a dezvăluit în conferința de presă că UTA era gata să apeleze la o metodă pe care FIFA o condamnă cu fermitate de zece ani încoace: vânzarea unui jucător către o persoană ori către o societate din afara cluburilor.

În trecut era posibil ca fotbaliștii să se afle în proprietatea unor cluburi ori a unor fonduri de investiții. Javier Mascherano și Carlos Tevez au fost într-o astfel de situații, ei erau deținuți de către un afacerist care i-a adus din America de Sud la West Ham.

62 de meciuri
a jucat Cristian Mihai pentru UTA în SuperLiga. El a revenit la Arad în 2023, după un sezon în care evoluase pentru Progresul Pecica, în Liga a treia

Oferta de la Dinamo a convins Aradul să nu facă o ”ilegalitate”

Ulterior, FIFA avea să interzică o asemenea practică și a condamnat-o prin manuale clare denumite TPO și TPI, Third-Party Ownership și Third-Party Influence.

Motivul pentru care a intervenit: în momentul în care o persoană ori un fond de investiții deține jucători, integritatea competiției poate avea de suferit, cluburile nu mai au controlul asupra acelor fotbaliști.

Este exact ceea ce a spus Rednic că era UTA tentată să facă, dacă nu ar fi venit oferta de la Dinamo cu 400.000 de euro.

Gică Hagi l-a vândut pe Cristi Manea unor ”particulari” de la Apollon Limassol

Suspiciuni au existat și după un transfer faimos în România în perioada recentă. Hagi l-a vândut în 2015 pe Cristian Manea la Apollon Limassol. Fundașul avea o cotă foarte bună atunci, era cel mai tânăr internațional român din istorie și nu s-a știut că fusese cedat în Cipru.

Informația care a circulat în media din România era că pe Manea îl cumpărase Chelsea. Pe urmă s-a aflat că era în proprietatea lui Apollon, care îl împrumutase imediat la Mouscron, în Belgia.

Manea nu a jucat niciodată vreun minut pentru formația din Limassol. Bănuiala era că echipa cipriotă era controlată de către niște impresari care îl cumpăraseră, de fapt, pe apărătorul român. Dar Hagi și partenerii lui au folosit, totuși, un club, Apollon Limassol, nu un particular, așa cum a declarat Rednic.

3
e locul pe care-l ocupă UTA în playout, cu 23 de puncte. Arădenii pot să-și propună doar să nu retrogradeze, ei nu au dreptul să participe la barajul pentru calificarea în Conference League chiar dacă ar câștiga playout, pentru că nu dețin licență UEFA din cauza datoriilor
VIDEOINTERVIU Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, care a câștigat procesul cu George Simion: „Acest general a spus că «Da», a fost informat, știe că George Simion s-a întâlnit cu persoane de la FSB în regiunea Cernăuți”

Știrile zilei din sport
„Penalty clar!”    GOLAZO.ro  a discutat cu un arbitru și cu un observator despre    faza controversată  din Rapid - FCSB 1-2
Superliga
12:00

 IATĂ DIALOGUL HAȚEGAN - RADU PETRESCU!    GOLAZO.ro  a aflat   ce au vorbit  „centralul” și arbitrul VAR la faza penalty-ului refuzat pentru Rapid
Superliga
11:20

MM Stoica, ironii la adresa lui Șumudică   Oficialul FCSB, despre „antrenorul momentului”:   „Mersi mult că exiști!”  » Critici pentru jucătorii campioanei
Superliga
11:14

„Nu trebuia să intre!”  Basarab Panduru l-a  criticat dur pe tânărul jucător de la FCSB: „Din momentul ăla,   s-a jucat 10 contra 9”
Superliga
10:34

Știri ultima oră
12:00
„Penalty clar!” GOLAZO.ro a discutat cu un arbitru și cu un observator despre faza controversată din Rapid - FCSB 1-2
„Penalty clar!” GOLAZO.ro a discutat cu un arbitru și cu un observator despre  faza controversată din Rapid - FCSB 1-2
11:20
IATĂ DIALOGUL HAȚEGAN - RADU PETRESCU! GOLAZO.ro a aflat ce au vorbit „centralul” și arbitrul VAR la faza penalty-ului refuzat pentru Rapid
 IATĂ DIALOGUL HAȚEGAN - RADU PETRESCU! GOLAZO.ro a aflat  ce au vorbit „centralul” și arbitrul VAR la faza penalty-ului refuzat pentru Rapid
11:14
MM Stoica, ironii la adresa lui Șumudică Oficialul FCSB, despre „antrenorul momentului”: „Mersi mult că exiști!” » Critici pentru jucătorii campioanei
MM Stoica, ironii la adresa lui Șumudică  Oficialul FCSB, despre „antrenorul momentului”: „Mersi mult că exiști!” » Critici pentru jucătorii campioanei
10:09
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB Giuleștenii, amendați cu 22.000 de euro de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Top stiri din sport
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB  Giuleștenii, amendați cu   22.000 de euro  de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții
Superliga
10:09
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB Giuleștenii, amendați cu 22.000 de euro de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții
Citește mai mult
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB Giuleștenii, amendați cu 22.000 de euro de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții
„Singuri împotriva tuturor!”  Marian Aioani critică arbitrajul, după   înfrângerea cu FCSB : „A văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat”
Superliga
09:58
„Singuri împotriva tuturor!” Marian Aioani critică arbitrajul, după înfrângerea cu FCSB: „A văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat”
Citește mai mult
„Singuri împotriva tuturor!” Marian Aioani critică arbitrajul, după înfrângerea cu FCSB : „A văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat”
Săpunaru, scos din minți    Derapaj incredibil  la adresa „centralului” de la Rapid - FCSB: „Jegosul ăsta n-o să mai arbitreze niciodată aici!”
Superliga
09:46

„90% campioni”  Patronul FCSB   l-a ironizat pe Șumudică:  „Sunt superantrenor! L-am bătut pe #1” + ce spune despre penalty-ul refuzat Rapidului
Superliga
09:00

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
28.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %