Mirel Rădoi și posibila plecare de la echipa națională: "Probabil că luna viitoare foarte multă lume va fi mai fericită"

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, că va analiza posibilitatea de a părăsi conducerea echipei naţionale în luna noiembrie, după ultimele meciuri din Liga Naţiunilor.​

HotNews.roFoto: Hotnews

"A venit și a treia înfrângere, ceea ce nu ne doream. Am arătat din punct de vedere mental puțin mai bine față de partida cu Islanda. Mult mai bine decât în partida cu Norvegia. Am avut câteva situații în care nu am fost inspirați în fața porți. Apoi, s-a echilibrat, Austria a schimbat sistemul, a avut ceva ocazii.

Știm că avem acea problemă în ultimii 30 de metri, că aducem mingea foarte greu. Va trebui să lucrăm la acest aspect. În seara asta, din păcate, decizia finala a fost întârziată, iar la nivelul ăsta, orice secundă de întârziere le permite fundașilor să se replieze sub linia mingii.

Am încercat să aducem prospețime. Nu puteam să jucăm cu aceiași jucători. Jucătorii nu pot duce acest ritm din 3 în 3 zile. Unii nu mai puteau duce fizic, au apărut anumite probleme la unii jucători. La fel cum vorbim de cei patru apărători, că par în dificultate, e normal. Dacă facem pressing, echipa e la 40 de metri de propria poartă și ei trebuie să depună efort.

Nu cred că se gândea cineva că Norvegia poate pierde puncte în Irlanda de Nord. Era clar că se vor duce cu moral bun. După cum am simțit jucătorii, ieri, la antrenament, chiar și azi, ne gândeam că va apăra și golul nostru, dar a venit al lor.

În momentul în care ne-am propus locul 1, cu Austria și Norvegia, era clar că ne jucăm șansa, dar era clar că noi nu suntem favoriți. Va trebui să luptăm în continuare, să ne luăm revanșa cu Norvegia, să arătăm în Irlanda de Nord de ce am jucat atât de bine în prima manșă și nu am reușit să câștigăm. Va trebui să apelăm la orgoliul nostru.

Nu știu dacă putem vorbi de reconfirmare. Până în noiembrie va trebui să vedem care sunt progresele, dacă au existat, iar după dubla din noiembrie vom vedea cum vor sta lucrurile. Dacă progresul nu va exista, va trebui să ne gândim la altcineva. Probabil că luna viitoare foarte multă lume va fi mai fericită. Nu știu. Poate vom câștiga cele două partide", a declarat Rădoi, la ProTV.

Reprezentativa României a fost învinsă, miercuri seară, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, cu scorul de 1-0 (0-0), de selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a IV-a a Grupei I din Divizia B a Ligii Naţiunilor.

Golul a fost marcat de Schopf, în minutul 76.

România va disputa la 15 şi 18 noiembrie ultimele meciuri în Liga Naţiunilor, cu Norvegia, acasă, respectiv cu Irlanda de Nord în deplasare.

România a pierdut într-o săptămână trei meciuri la rând, 1-2, cu Islanda, în barajul pentru turneul final al Campionatului European, 0-4, cu Norvegia şi 0-1, cu Austria, în Liga Naţiunilor, potrivit News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
12:48

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate
15:59

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal
15:42

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni
Campionate
11:05

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”
Superliga
10:39

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată
Handbal
12:23

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu
Campionate
13:14

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 
Campionate
13:09