Echipajul romanesc alcatuit din Maria Adela Constantin, Olivia Franciska Vild, Andreea Grecu si Erika Anett Halay, a obtinut medaliile de bronz in proba feminina de bob-4 persoane, duminica, la Campionatele Mondiale de bob si skeleton de la Igls, din Austria, anunta Agerpres.
Aurul a fost castigat de Canada (Kaillie Humphries, Cynthia Appiah, Kasha Lee, Melissa Lotholz), in 1 min 47 sec 35/100, argintul a revenit tot unui echipaj canadian (Alysia Rissling, Janine McCue, Julia Corrente, Christine Debruin), in 1 min 48 sec 11/100, in timp ce Romania a sosit pe trei, cu timpul de 1 min 48 sec 18/100.
''Nu am avut un start prea bun, dar am reusit doua manse foarte bune. E o zi mare!'', a declarat Maria Adela Constantin, dupa cursa, citata de site-ul oficial al federatiei internationale.
La cursa desfasurata in premiera in cadrul Campionatelor Mondiale au participat patru echipaje.Federatia internationala de bob a decis, in toamna anului 2014,sa permita si femeilor sa participe in probele de bob-4 persoane ca piloti si impingatori. Primele femei pilot in Cupa Mondiala au fost Kaillie Humphries (Canada) si Elana Meyers Taylor (SUA), concurand alaturi de barbati impingatori. Primul echipaj integral feminin a fost pilotat de Alysia Rissling (Canada), la Cupa Nord-americana de la Calgary, in februarie 2015.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro