Jucatoarea romanca de tenis Monica Niculescu, ocupanta locului 61 in clasamentul mondial WTA, a pierdut, miercuri, scor 1-6, 5-7, meciul disputat impotriva sportivei Agnieszka Radwanska din Polonia, in turul doi al turneului de la Montreal (Canada), dotat cu premii totale de 2,413,663 de dolari, anunta Mediafax.
Partida a durat o ora si 39 de minute. Primul set a debutat cu un break din partea sportivei din Polonia, care a si-a castigat imediat serviciul. Radwanska a condus la un moment dat si cu 4-0. Monica Niculescu si-a castigat pentru prima data serviciul in game-ul al cincilea, iar tabela indica scorul de 4-1. Imediat, insa, Radwanska a facut 5-1 si a reusit un break cu care si-a trecut in cont prima mansa.
In actul secund partida a fost una mult mai echilibrata, in care Niculescu a reusit sa castige de doua ori pe serviciul adversarei. La scorul de 1-1, sportiva din Romania a castigat contra serviciului si a preluat conducerea, insa, imediat, Radwanska a egalat, reusind un rebreak. Al doilea break al Monicai a fost reusit in game-ul opt, cand a reusit sa conduca cu 5-3 si a servit pentru castigarea setului.
In final, dupa ce Monica a ratat trei mingi de set, Radwanska a castigat partida, reusind un break in ultimul game al actului secund.
Astfel, Monica Niculescu a fost eliminata, insa va continua la dublu, unde va face pereche cu Simona Halep.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro