Vizibil emoționată la discursul din finalul partidei, Naomi Osaka, proaspătă campioană la Melbourne, a uitat să lase trofeul jos timp de mai bine de un minut. Aceasta a ținut să o felicite pe Petra Kvitova pentru revenirea într-o finală de Grand Slam după ce aceasta a fost rănită la mână de un hot cu doi ani în urmă. Nipona s-a pierdut pe urmă în mulțumiri, stârnind râsete când a declarat că și-a notat discursul, dar tot nu știe ce trebuie să mai spună.
"Îmi cer scuze, vorbitul în public nu este chiar punctul meu forte, sper să trec cu bine peste asta. Multe felicitări ție, Petra, mereu am vrut să joc împotriva ta. Ai trecut prin atâtea și, sinceră să fiu, nu aș fi vrut ca această să fie prima noastră confruntare. Ești chiar uimitoare și mă simt onorată că am jucat împotriva ta într-o finală de Grand Slam.
Vreau să vă mulțumesc că ați venit și ne-ați urmărit, e foarte cald tot timpul așa că... (își dă seama că a uitat să lase trofeul jos, o face și stârnește zâmbete în public și nu numai), chiar dacă e foarte cald, vreau să vă mulțumesc pentru că ați venit și v-ați oferit sprijinul.
Le mulțumesc lui Craig, directorul competiției, copiilor de mingi, care aleargă pe teren pe această căldură, persoanelor care se oferă voluntare și tuturor celor care fac ca acest turneu să fie posibil. Vreau să îi mulțumesc și echipei mele. Nu cred că aș fi trecut peste această săptămână fără voi, așa că vă mulțumesc. Da... mi-am notat discursul înaintea meciului, dar tot am uitat ce mai trebuia să spun. Așa că vă mulțumesc tuturor, sunt foarte onorată că am jucat în această finală. Vă mulțumesc!", a declarat noua campioană de la Australian Open.
Discursul niponei:
"Huge congrats to Petra. I've always wanted to play you. You've been through so much, honestly I wouldn't have wanted this to be our first match."@Naomi_Osaka_ is all class \uD83D\uDE4F#AusOpen pic.twitter.com/8WxY6PVNc2
— #AusOpen (@AustralianOpen) 26 ianuarie 2019
Japoneza a vorbit și despre momentul din setul secund, în care Kvitova a revenit de la 5-3 și 40-0, spunând că până la finalul setului nu s-a mai putut concentra.
"Cred că m-am gândit prea mult că am avut trei mingi de meci și nu m-am mai putut concentra la ce făcea ea. Am pierdut trei mingi de meci, dar a trebuit să mă concentrez din nou. Am stat cu mintea la ele, dar după am realizat că joc împotriva uneia dintre cele mai bune jucătoare din lume și a trebuit să mă concentrez. Sigur că a trebuit să schimb lucruri în timpul meciului. Aș fi vrut să lovesc mai puternic pe serviciul secund, însă nu voiam să fac duble greșeli. Când și-a mai regăsit ritmul, a trebuit să forțez și eu", a mai spus Osaka.
Naomi a declarat că ia totul pas cu pas și că felul în care se calmează acum o ajută să ajungă în fazele finale ale competițiilor.
"Când eram mai mică obișnuiam să mă gândesc la asta, dar puneam prea multă presiune pe mine. Acum iau totul punct cu punct, meci cu meci. Și mă trezesc în semifinale, în finală și iată că funcționează", a concluzionat nipona.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro