Natație: Campionatele Mondiale din 2025 şi 2027 vor fi găzduite de Rusia respectiv Ungaria

Rusia şi Ungaria au primit dreptul de a organiza ediţiile 2025 respectiv 2027 ale Campionatelor Mondiale de nataţie, la 10 ani distanţă după ce aceste ţări au organizat iniţial această competiţie, a anunţat duminică Federaţia internaţională de nataţie, potrivit Agerpres.

Ungaria va organiza CM de natație din 2027Foto: fina.org

Rusia a mai găzduit CM de nataţie din 2015 la Kazan, iar Ungaria, la Budapesta, a organizat ediţia din 2017.

Ediţia 2019 a Mondialelor de nataţie se desfăşoară în aceste zile la Gwangju (Coreea de Sud) până pe 28 iulie.

Ediţia din 2021 a fost acordată oraşului japonez Fukuoka, care a m ai organizat competiţia mondială în 2001, în timp ce ediţia din 2023 va avea loc în premieră la Doha, în Qatar.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
20:15

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
19:54
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
17:54
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal
18:43

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
18:04
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali
Superliga
16:29

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44