Radu Naum   Steaua vs. Lucescu

Radu Naum Steaua vs. Lucescu

  • Într-un fel, Steaua e precum Kosovo, are nevoie din când în când de un scandal ca să se afle că există.

Să afle, adică, toți cei care stau cu FCSB în ochi și-n suflet săptămână de săptămână, ba, mai nou, chiar din trei în trei zile.

Arena Națională a fost umplută în această toamnă de trei echipe, naționala, FCSB și Dinamo, în vreme ce Steaua se tot dă cu capul de plafonul ligii a doua.

La finalul aproape al fiecărui sezon e admisă fără loc în Liga 1. Situația ei a unui nobil scăpătat. Are numele, arborele genealogic dar nu mai poate juca la curtea regelui fotbal. Îi trebuie încuscrirea cu un burghez ca să poată sălta din nou. Dar, fie burghezii de azi nu mai sunt ce au fost, fie nobilul e prea cu nasul pe sus, chestia asta nu se întâmplă. Și Steaua rămâne în umbră. Și atunci câte un scandal pică bine.

Celor care se revendică de la Clubul Sportiv al Armatei le-a rămas orgoliul. Ca orice om care trăiește o dezamăgire de lungă durată legată de obiectul pasiunii, gloriile acestui club sunt zgâriate interior de acestă situație și mai ales de lipsa unui orizont.

Frustrarea lor e și mai mare văzând că acela care e continuatorul Stelei în prima divizie adună atenția și rezultatele dându-se ceea ce nu e.

Aderența fanilor la FCSB e greu de suportat pentru destui dintre cei care au dus Steaua veche în fruntea Europei și care sunt cei mai mulți din echipa de atunci.

E, la fel ca popularitatea echipei din Berceni, un adevăr. Privind din exterior te frapează această acuzație încrucișată de hipnoză.

Partizanii FCSB acuză legendele din 1986 că nu pricep că Steaua e acolo unde sunt fanii, iar Tudorel Stoica, Pițurcă, Iordănescu, Lăcătuș, Balint, Bumbescu, Iovan etc. îi acuză că nu înțeleg ce înseamnă o decizie definitivă în justiție. E un frumos corolar al patriei deconstruite.

În dispută a intervenit cu o fantastică dezinvoltură Mircea Lucescu. Fără inhibiții, fără perdele, fără grijă de a zgândări sensibilități a spus-o direct: FCSB = Steaua.

Degeaba a încercat T. Stoica să-i spună că în cazul ăsta să nu se mai plângă de Kosovo = Serbia. Degeaba s-au înfoiat cei de la CSA. Nicio reacție, nicio schimbare de discurs. Senzația e că replicile la acest cutremur au fost moi. E posibil să fi contat și statura lui Lucescu și poziția lui actuală, succesul fără falie în Liga Națiunilor, corul de lăudători, imaginea.

Mircea Lucescu Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Nu se cade să sari cu picioarele pe o astfel de personalitate. Până la Lăcătuș. Care a devenit, ca pe teren, Fiară. Iar pe teren, la el, crampoanele nu erau doar ca să se înfigă în iarbă.

„Să fie dat în judecată dacă va continua să spună că FCSB e Steaua!”, a cerut în direct și repetat la Digisport. Afirmația imperativă a istoricului șeptar a avut efectul unui corp căzut prin tavan pe masa din studiou. Liniște. Stupoare. Lui Lăcă îi ardeau ochii. L-a acuzat pe Lucescu de tot ce poate fi acuzat un dinamovist de frunte de către un stelist emblematic.

Puteți face o listă. Era ca o declarație de război. Nu te atinge de Steaua!, părea a fi mesajul clar. Părea că peste câteva minute va începe chiar un meci ca acela din anii ‘80, cu zgomot de oase și chiloți dați jos în fața tribunei oficiale.

O clipă am fost transportați în trecut. Trecutul ăla bun în care a juca la Steaua sau la Dinamo era nu doar o legitimație, ci aparteneța la o frăție al cărei scop era anihilarea celeilalte. Și nu doar sportiv.

Din vremurile alea proaste, tâmpite, criminale pentru popor, s-au născut rezultatele cele mai bune ale fotbalului românesc.

Astăzi a mai rămas doar gâlceava. Luce și Lăcă se bat pe cenușa imperiului, fiecare pe muntele lui de amintiri și pasiuni viscerale. E o mostră de ceea ce am fi avut cu adevărat dacă Steaua și Dinamo ar mai fi existat la dimensiunile de atunci.

Ce bătălii ne-am refuzat lăsând toți tiriplicii să taie în felii țara asta!

Știrile zilei din sport
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste
Superliga
11:26
„Avem probleme cu femeile în țara asta” Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
Citește mai mult
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”  Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
Superliga
12:11

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate
15:15

Cătălin Tolontan   Fraierul Șucu sau fraieri   suntem noi?
Opinii
11:48
Cătălin Tolontan Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Citește mai mult
Cătălin Tolontan  Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Știri ultima oră
18:24
FCSB - CFR Cluj LIVE de la 20:00. Echipele de start: surpriză în ofensiva campioanei! Cine i-a luat locul lui Bîrligea
FCSB - CFR Cluj  LIVE de la 20:00. Echipele de start: surpriză în ofensiva campioanei! Cine i-a luat locul lui Bîrligea
18:50
Probleme la CFR Emoții cu deplasarea la București pentru derby-ul cu FCSB: „Cu greu am reușit”
Probleme la CFR Emoții cu deplasarea la București pentru derby-ul cu FCSB: „Cu greu am reușit”
18:04
„Un carusel de emoții” Cristina Neagu, după victoria cu Esbjerg: „În prima repriză, am crezut că pierdem la diferență mare”
 „Un carusel de emoții” Cristina Neagu , după victoria cu Esbjerg: „În prima repriză, am crezut că pierdem la diferență mare”
18:32
De Bruyne voia să rămână Starul lui Manchester City, ignorat de „cetățeni”: „Clubul a decis, pentru mine a fost un mic șoc”
De Bruyne voia să rămână Starul lui Manchester City, ignorat de „cetățeni”: „Clubul a decis, pentru mine a fost un mic șoc”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Nicolescu, nemulțumit     Amenzi uriașe pentru Dinamo:  „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
Superliga
14:21

„Săgețile” lui Dan Nistor  Mesaj pentru cei care   i-au blocat transferul la Rapid:  „Le-am demonstrat că sunt bun”
Superliga
09:40

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa