Neymar, la 28 de ani - Cine este cel mai bun jucător din istorie și cum vede viitorul Braziliei

Neymar, la 28 de ani - Cine este cel mai bun jucător din istorie și cum vede viitorul Braziliei

​Neymar a împlinit miercuri 28 de ani, iar FIFA a publicat pe site-ul oficial un interviu special cu brazilianul. Starul celor de la PSG a vorbit despre ce a însemnat ratarea Copei America pentru el, dar și despre cum vede actuala echipă a Braziliei. A precizat care este cel mai bun jucător din istorie din punctul său de vedere și l-a lăudat pe Kylian Mbappe, coechipierul său de la campioana Franței.

HotNews.roFoto: Hotnews

"A fost foarte dificil să nu joc la Copa America din cauza problemelor pe care le-am avut. Mi-am făcut recuperarea în Brazilia și am profitat de ocazia de a-mi urmări colegii de echipă. Am devenit un susținător precum alte milioane de brazilieni. A fost incredibil și mi-a amintit de zilele mele din copilărie când mergeam la stadion cu tata", a declarat Neymar, într-un interviu pentru FIFA.

Neymar a ratat Copa America în 2019 din cauza unei accidentări la piciorul drept. Brazilia a câștigat competiția după ce a învins-o în finală pe Peru, scor 3-1.

Ce spune despre actuala echipă a Braziliei

"Suntem foarte puternici. Echipa este mai experimentată, chiar dacă avem unii jucători tineri. Avem jucători care au fost la două Cupe Mondiale, ca mine de exemplu. Am câștigat, am pierdut, am avut multe experiențe pozitive și negative și îi putem ajuta pe cei tineri cu experiența noastră. Mai mult, staff-ul tehnic, spre deosebire de anii precedenți, a rămas același. Această continuitate ne va facilita munca și ne va spori șansele [la CM 2022 din Qatar]. Sunt foarte optimist în ceea ce privește viitorul Seleção", a precizat Neymar, care are 61 de goluri în 102 partide jucate pentru prima reprezentativă a Braziliei.

"Fiecare dintre ei este foarte talentat. Și vă puteți aștepta ca până în 2022 să apară și alți jucători talentați. Brazilia are o abilitate impresionantă de a descoperi talente", a răspuns Neymar când a fost întrebat de tinerii jucători brazilieni precum Arthur, Cebolinha, Richarlison, David Neres, Paqueta, Gabigol, Vinícius Junior, Rodrygo, Reinier.

Care crede că sunt cele mai mari rivale ale Braziliei la CM 2022

"Franța, Belgia, Anglia și Argentina", a spus Neymar, care a fost prezent la Cupa Mondială din 2014 (în Brazilia) și din 2018 (în Rusia).

Este Messi cel mai bun jucător din istorie?

"Să joc alături de Leo a fost o experiență unică și am devenit prieteni. Dintre cei pe care i-am văzut jucând, Messi este cel mai bun din istorie!", consideră Neymar, care a jucat alături de starul argentinian la Barcelona, în perioada 2013-2017.

Ce spune despre Premiul FIFA The Best

Neymar nu a reușit încă să pună mâna pe trofeul FIFA The Best. El s-a clasat pe locul al treilea în clasamentul pentru acest premiu în 2017. Anul trecut, trofeul i-a revenit lui Lionel Messi, care i-a devansat pe Virgil van Dijk (Liverpool) şi Cristiano Ronaldo (Juventus).

La edițiile anterioare ale galei The Best FIFA Football Awards, trofeul FIFA pentru cel mai bun jucător a fost câștigat de portughezul Cristiano Ronaldo (2016 și 2017) și de croatul Luka Modric (2018).

"Întotdeauna am spus că premiul FIFA The Best nu este o obsesie pentru mine, dar mă antrenez din greu în fiecare zi pentru a fi mai bun decât în ziua precedentă. Încerc mereu să evoluez din punct de vedere individual și colectiv. Dacă într-o zi voi câștiga premiul, acesta va fi rezultatul muncii mele", a spus Neymar.

Kylian Mbappe, un fenomen

"Kylian este un fenomen. El are potențialul de a deveni unul dintre cei mai buni jucători din istorie. Să îl am coleg de echipă este o onoare uriașă. Ne înțelegem foarte bine pe teren, dar și în afară. Îl iubesc!"

"Nu aș spune cea mai puternică (echipă PSG), dar simt o atmosferă diferită și mai multă încredere, iar acest lucru ajută foarte mult zi de zi", a mai spus brazilianul care a înscris 15 goluri în 18 partide jucate în acest sezon pentru campioana Franței.

Mbappe (14 goluri) și Neymar (13 goluri) sunt cei mai buni marcatori de la PSG în Ligue 1, fiind pe podium în clasamentul golgheterilor din campionatul Franței, după liderul Ben Yedder (AS Monaco), care are 15 goluri.

"Fiul meu nu este la fel de pasionat de fotbal"

"Fiului meu îi place sportul și îi place să joace fotbal cu prietenii lui. Dar el este diferit față de mine - nu este la fel de pasionat de fotbal. Îi plac foarte mult Messi, Mbappe și Cristiano Ronaldo. De fapt, atacul său când joacă jocuri video este Messi, CR7, Mbappe și eu", a mai spus Neymar.

Care sunt jucătorii pe care i-a plăcut să îi urmărească de-a lungul timpului

Din fotbal: Ronaldinho, Robinho și Messi.

Din alte sporturi: Gabriel Medina, Steph Curry și Lebron James.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF