- Calificarea lui Bodø/Glimt în semifinalele Europa League confirmă trendul ascendent al unei țări, Norvegia, care acum 15-20 de ani era mult sub România la fotbal
- Norvegia a urcat atât de mult, încât în prezent, în ierarhia cupelor europene a depășit Grecia și Austria și e aproape de a avea echipă direct pe tabloul principal în UCL
- Explicația e în rândurile de mai jos. Un singur exemplu: în ultimii 2 ani, Bodø/Glimt a adus Norvegiei un coeficient cu peste 60% mai mare decât aportul FCSB-ului la punctajul României
Clasamentul în timp real al coeficienților cupelor europene aduce în prim-plan o foarte mare surpriză. O țară care n-a mai contat la nivel mediu și înalt în ultimii aproape 20 de ani e acum aproape de a accesa Top 10 și pune România la respect.
Numele țării: Norvegia, singura țară, din afara primilor 5 granzi, care are echipă în semifinalele Champions sau Europa League. Pe Bodø/Glimt, care joi a eliminat-o pe Lazio, după loviturile de departajare.
Norvegia e în prezent pe locul 11 în clasamentul coeficienților pe ultimii 5 ani, iar dacă va mai urca o singură poziție, atunci își va asigura accesul campioanei ei direct pe tabloul principal din Liga Campionilor, în 2026-2027.
Chiar și așa, Norvegia e peste țări în care se investește masiv în fotbal: Grecia, Austria, Scoția, Elveția, iar față de state precum Croația, Polonia, Serbia, distanța e deja mare.
În raport cu România, Norvegia privește astăzi de foarte sus. Deși, în urmă cu mai puțin de două decenii, situația stătea fix invers.
ACUM
- Norvegia, locul 11 - coeficient 39,687
- România, locul 25 - coeficient 23,250
ÎN 2009
- România, locul 8 - coeficient 39,491
- Norvegia, locul 22 - coeficient 17,400
Explicația e faptul că în ultimii mulți ani, Norvegia a început să urce, să facă puncte prin tot mai multe echipe, iar în 2024-2025 a ajuns la un coeficient de țară de 11,812. Norvegia a participat cu 4 echipe, la fel ca România.
Coeficientul nostru în acest sezon, în ciuda parcursului excelent al FCSB-ului, s-a oprit la 7,750. Norvegienii au produs cu peste 50% mai mult decât noi!
Punctajul atins de ei în 2024-2025 e chiar peste ce a însemnat România în 2006-2007, când a trecut și ea de bariera de 11,000 coeficient de țară. Dar atunci, eram la un nivel la care astăzi nici nu putem visa să atingem:
- FCSB s-a calificat atunci în grupele Champions League, unde a terminat pe locul 3 și a mers în primăvara Cupei UEFA
- Am avut două formații în grupele Cupei UEFA: Dinamo și Rapid
- Dinamo a reușit și ea accesul în primăvară
Acum însă, raportul direct dintre echipele din Norvegia și cele din România oferă câștig de cauză nordicilor.
PUNCTE LA COEFICIENTUL NORVEGIEI ADUSE DE ECHIPELE LOR ÎN 2024/25
- Bodø/Glimt - 28
- Molde - 12,75
- Brann Bergen - 4
- Tromso - 2,5
PUNCTE ADUSE LA COEFICIENTUL ROMÂNIEI DE ECHIPELE NOASTRE ÎN 2024-2025
- FCSB - 24
- CFR - 4,5
- Corvinul - 1,5
- Craiova - 1
Sezonul precedent, distanța a fost și mare în favoarea lor. Norvegia a făcut în 2023/24 un coeficient de țară mai mult de dublu decât al României
PUNCTE LA COEFICIENTUL NORVEGIEI ADUSE DE ECHIPELE LOR ÎN 2023/24
- Bodø/Glimt - 14,5
- Molde - 13
- Rosenborg - 2,5
- Brann Bergen - 2
PUNCTE ADUSE LA COEFICIENTUL ROMÂNIEI DE ECHIPELE NOASTRE ÎN 2023/24
- Farul - 6
- Sepsi - 4
- FCSB - 2,5
- CFR - 0,5
În prezent, Norvegia e la distanță atât de mare de noi, încât nu ne-ar ajunge să să o depășim nici dacă repetăm în următorii 2 ani ultimele două sezoane europene, iar Norvegia să facă zero pe linie.
Pozițiile ocupate în topul coeficienților europeni de cele mai bune două echipe din Norvegia
- Bodø/Glimt - 42
- Molde - 64
Pozițiile ocupate în topul coeficienților europeni de cele mai bune două echipe din România
- FCSB - 82
- CFR - 88
În privința construcției campionatului intern, România și Norvegia sunt două modele complet diferite.
- La ei se joacă în format primăvară-toamnă, din cauza climei, care nu permite multe luni pe ani să se joace fotbal.
- Deși au același număr de echipe în prima ligă, 16, la ei se joacă în format clasic, tur-retur, fără play-off. Doar 30 de meciuri, spre deosebire de noi, care avem 40 pentru cluburile dintre primele 6.
În Norvegia, nu se joacă fotbal deloc timp de 4 luni la rând. Campionatul din 2024 s-a terminat pe 1 decembrie, cel nou, din acest an, a debutat pe 28 martie.
În România s-a început pe 12 iulie, sezonul s-a oprit pentru mai puțin de o lună în iarnă și se va termina la final de luna mai. Iar pauza de vară va fi de o lună și jumătate.
Perioada liberă pentru echipele noastre e, practic, mai mică cu o lună și jumătate!